Rose Garden

Stefan · Crin Data inscrierii: 13/Noi/2006 Mesaje: 1350

TIMPUL LITURGIC

Darurile Învierii

Veºnicia – „o zi neînseratã de Paºti“

Învierea Domnului este o sãrbãtoare a trecutului, o sãrbãtoare a prezentului ºi o sãrbãtoare a veºniciei. Sãrbãtoare a trecutului, în înþelesul cã aducem în actualitatea noastrã ceea ce s-a petrecut în istorie, îndată ce Domnul nostru Iisus Hristos a înviat din morþi. Aducem în actualitate evenimentul ºi-l sãrbãtorim dupã putere, iar cadrul de sãrbãtorire ni-l dã Sfânta noastrã Bisericã, prin slujba de Paºti.

Este o sãrbãtoare a prezentului, în înþelesul cãtrãim în prezent cele ce s-au petrecut în trecut pentru veºnicie. ªi este o sãrbãtoare a viitorului ºi a veºniciei, fiindcã noi credem cã în veºnicie vom trãi Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos ºi toate evenimentele legate de lucrarea de mântuire a Domnului nostru Iisus Hristos. Este îndeajuns sã ne gândim la ceea ce este la Paºti ºi credem cã aºa va fi în veºnicie, o zi neînseratã de Paºti!

Sãrbãtoarea omorârii morþii

Ani de-a rândul am auzit – ºi nãdãjduim sãauzim ºi de Sfintele Paºti anul acesta ºi apoi în celelalte zile ale vieþii noastre, de câte ori vom sãrbãtori: Ziua Învierii, sãne luminãm popoare, Paºtile Domnului, Paºtile, cãdin moarte la viaþãºi de pe pãmânt la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-i cântãm cântare de biruinþã!

E o mãrturisire, o revãrsare de gând. Ziua Învierii e ziua Sfintelor Paºti: popoare sã ne luminãm, sã ne luminãm cu lumina cunoºtinþei de Dumnezeu. Apoi pomenim Paºtile ºi zicem: Paºtile Domnului, Paºtile. Paºti înseamnã „trecere“ ºi ni se spune cã am fost trecuþi de la moarte la viaþã ºi de pe pãmânt la cer, noi care îi cântãm cântare de biruinþã, care ne revãrsãm sufletul în cântarea de biruinþã: Hristos a înviat din morþi, cu moartea pre moarte cãlcând ºi celor din morminte viaþã dãruindu-le!

Mãrturisim apoi cã toate de luminã s-au umplut la Sfânta Înviere ºi trãim lumina Învierii de fiecare datã la Sfintele Paºti ºi zicem: Acum toate de luminã s-au umplut ºi cerul ºi pãmântul ºi cele de dedesubt, deci sã prãznuiascã toatã fãptura Învierea lui Hristos întru care s-a întãrit! ªi iarãºi zicem: Cerurile dupã cuviinþã sã se veseleascã ºi pãmântul sã se bucure ºi sã prãznuiascã toatã mulțimea cea vãzutã ºi cea nevãzutã, cã Hristos a înviat ca Cel Atotputernic!

La Paºti mãrturisim cã prãznuim omorârea morþii, sfãrâmarea iadului ºi începãtura altei vieþi ºi cã sãltând lãudãm Pricinuitorul pe Domnul nostru Iisus Hristos Cel unul binecuvântat, Dumnezeul pãrinþilor ºi preamãrit!

Darurile Învierii

Din mormântul dãtãtor de viaþãal Mântuitorului nostru Iisus Hristos izvorãsc niºte daruri pe care ni le dã Domnul Hristos Cel Înviat, dintre care aº aminti mai ales cinci care se impun atenþiei noastre. ªi anume, în Sfânta Evanghelie de la Matei, în ultimul capitol, 28, ni se prezintã o întâlnire a Domnului nostru Hristos cu soțiile mironosiþe, care se întorceau de la mormântul gol. ªi cele dintâi cuvinte rostite de mântuitorul dupã Învierea Sa, pãstrate în Sfânta Evanghelie de la Matei, sunt: Bucuraþi-vã! Cuvântul Bucuraþi-vã, sã ºtiþi cãnu e numai un modest îndemn la bucurie, ci este un salut pe care îl întrebuinþau oamenii din vremea aceea : Bucuraþi-vã! Este la fel cu „Bunã ziua!“ în acelaºi timp este un îndemn la plăcere ºi noi îl reþinem ºi ca salut ºi ca îndemn la bucurie: Bucuraþi-vã!

Femeile mironosiþe, relateazã Sfântul Evanghelist Matei, au cãzut cu feþele la pãmânt lângã picioarele Domnului nostru Iisus Hristos, s-au închinat Domnului Hristos, Care le-a mai spus ceva: Nu vã temeþi. Deci sunt douã cuvinte rostite de Domnul Hristos în legãturã cu femeile mironosiþe: Bucuraþi-vã ºi Nu vã temeþi.Avem bucuria ºi curajul ca rezultat al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, al credinþei în Învierea Sa.

Se spune, în Sfânta Evanghelie de la Ioan, cã Domnul le-a spus ucenicilor Sãi, înainte de Patima Sa cea mântuitoare: Acum sunteþi triºti pentru cã v-am spus cã mã duc ºi nu mã veþi mai vedea, dar iarãºi voi veni, iarãºi mã veþi vedea ºi se va bucura inima voastrã ºi bucuria voastrã nu o va lua nimeni de la voi.

În Sfânta Evanghelie de la Luca, acolo unde se istoriseºte cãlãtoria Mântuitorului Hristos împreunã cu cei doi care mergeau spre Emaus, se spune cã Domnul i-a întrebat: De ce sunteþi triºti? Deci Hristos nu vrea tristeþea, ci vrea bucuria. De ce sunteþi triºti? ªi i-au spus Mântuitorului despre cauza tristeþii lor ºi Domnul Hristos, dupã aceea, le-a dat bucurie în loc de întristare; întristarea lor s-a prefãcut în bucurie. Deci s-a întâmplat ce a zis Hristos: Mã veþi vedea ºi se va bucura inima voastrã ºi bucuria voastrã nimeni nu o va lua de la voi.

ªi acum urmeazã ceva extrem de frumos, ºi anume ceea ce spune Sf. Ev. Luca în legãturã cu Înãlþarea Domnului nostru Iisus Hristos: ucenicii, când S-a înãlþat la cer, s-au închinat lui ºi s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare. Cum s-au întors? Cu bucurie ! Ce fel de bucurie? Cu bucurie mare! ªi cuvântul acesta: s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare ne asigură aminte de o altã bucurie, bucuria de la Naºterea Domnului Hristos pe care a vestit-o îngerul binevestitor pãstorilor, ciobanilor din Betleem, când le-a spus: Iatã, vã vestesc vouã bucurie mare. Deci bucurie mare la Naºterea Domnului Hristos, bucurie mare la Înviere ºi Înãlþarea la cer a Domnului Iisus Hristos ºi bineînþeles, bucuria de la Buna-vestire, când îngerul binevestitor i-a spus Preasfintei Fecioare Maria: Bucurã-te cea plinã de dar, Domnul este cu tine. Binecuvântatã eºti tu între femei.

Prin urmare, avem trei daruri ale Învierii pe care le-am pomenit: bucuria, netemerea sau curajul – bucuraþi-vã ºi nu vã temeþi; al treilea dar, ar fi iertarea pãcatelor. În ziua în care Domnul Hristos a înviat din morþi a suflat peste ucenicii Sãi ºi a zis: Luaþi Duh Sfânt, cãrora veþi ierta pãcatele voastre vor fi iertate ºi cãrora le veþi þine, vor fi þinute. Sunt cuvinte prin care s-a dat Apostolilor puterea dezlegãrii pãcatelor ºi de care depind ºi bucuria ºi netemerea. În mãsura în care avem iertarea pãcatelor, avem condiþia bucuriei ºi a netemerii ºi, pe lângã aceasta, avem ºi pacea.

ªi, în sfârºit, mai avem încã un dar, binecuvântarea. Sf. Ev. Luca, în relatarea despre Înãlþarea la cer a Domnului Hristos, spune cã Mântuitorul, mergând cu ucenicii spre Betania, deci pe Muntele Mãslinilor, ºi-a ridicat mâinile ºi I-a binecuvântat, ºi adaugã Sf. Ev. Luca – cumva aºa ca sãnu se uite lucrul acesta – ºi, pe când îi binecuvânta, S-a depãrtat de ei ºi S-a înãlþat la cer. Deci ce a fãcut Domnul Hristos la Înãlþarea Lui la cer? ªi-a ridicat membrele ºi I-a binecuvântat pe ucenici. ªi cum s-a înãlþat? Binecuvântând! ªi pe când îi binecuvânta, S-a depãrtat de ei ºi S-a înãlþat la cer. E al cincilea dar al Învierii: binecuvântarea pe care o dã Dumnezeu. E foarte încurajator lucrul acesta, sãºtii cã Domnul nostru Iisus Hristos S-a înãlþat la cer binecuvântând lumea. ªi binecuvântarea aceasta este temelia tuturor binecuvântãrilor pe care le dã Biserica noastrã în sfintele slujbe, pe care de fapt Hristos le dã în Biserica noastrã prin mijlocire preoþeascã.

Unde-þi este, iadule, biruinþa?
(Partea a doua a omiliei Sf. Ioan Gurãde Aur ce se citeºte în noaptea de Paºti)

Masa este plinã, ospãtaþi-vã toþi.
Viþelul este mult, nimeni sãnu iasã flãmând.
Gustaþi toþi din ospãþul credinþei; împãrtãºiþi-vã toþi din
bogãþia bunãtãþii.
Sã nu se plângã nimeni de lipsã, cã s-a arãtat împãrãþia
cea de obºte.
Nimeni sã nu se tânguiascã pentru pãcate, cã din mormânt
iertare a rãsãrit.
Nimeni sã nu se teamã de moarte, cã ne-a izbãvit pe noi
moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost þinut
de ea.
Prãdat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de
amãrãciune, fiindcã a gustat din trupul Lui.
ªi aceasta mai înainte înþelegând-o Isaia a grãit:
Iadul, zice, s-a amãrât, întâmpinându-Te pe Tine jos;
Amãrâtu-sa, cã s-a stricat.
S-a amãrât, cã a fost batjocorit;
S-a amãrât, cã a fost omorât;
S-a amãrât, cã s-a surpat;
S-a amãrât, cã a fost legat.
A primit un trup ºi de Dumnezeu a fost lovit.
A primit pãmânt ºi s-a întâlnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea ºi a cãzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-þi este, moarte, boldul?
Unde-þi este, iadule, biruinþa?
Înviat-a Hristos ºi tu ai fost nimicit.
Sculatu-S-a Hristos ºi au cãzut diavolii.
Înviat-a Hristos ºi se bucurã îngerii.
Înviat-a Hristos ºi viaþa ne stãpâneºte.
Înviat-a Hristos ºi nici un mort nu este în groapã;
Cã Hristos, sculându-Se din morþi, începãturã celor
adormiþi S-a fãcut.
Lui se cuvine slava ºi stãpânirea în vecii vecilor. Amin.
_________________
Nu spera si nu ai teama.

Clarisa · Trimis: 12/03/2007 08:50 Titlul subiectului:

Postul cel Mare

Primul cuvant al lui Hristos cand a inceput sa propovaduiasca a fost "Pocaiti-va !" (Matei, IV, 17). In graba vietii cotidiene nu avem timp sa ne gandim la aceasta si pur si modest socotim ca tot ce avem de facut de-a lungul Postului este sa ne abtinem de la consumarea anumitor mancaruri, sa renuntam la distractii, sa ne spovedim, sa luam dezlegarea de la duhovnic, sa primim Sfanta Impartasanie iar apoi sa ne consideram in perfecta randuiala pana anul urmator. Cu toate astea trebuie sa existe un motiv pentru care Biserica a randuit sapte saptamani ca o vreme special pentru pocainta si pentru care ne cheama la un lung si sustinut efort duhovnicesc.

La intrebarile Ce este pocainta ? De ce avem nevoie de ea ? Cum ne putem pocai ? Postul Pastelui ne ofera toate raspunsurile. Postul Pastelui este o calatorie. Iar fiecare dintre cei care au facut macar o data aceasta calatorie cu inima deschisa cunoaste raspunsul intrebarilor : noua viata, care cu aproape 2000 de ani in urma ne-a fost daruita noua, tuturor celor care credem in Hristos. Drumul are mai multe etape : Pregatirea : Cu mult inainte de inceputul propriu-zis al Postului, Biserica face cunoscuta apropierea acestuia. Este o trasatura caracteristica a traditiei liturgice ortodoxe aceea ca fiecare sarbatoare sau perioada importanta - Paste, Craciun - este anuntata si pregatita inainte. Aceasta pregatire conține cinci Duminici consecutive care preced Postul, fiecare fiind dedicata unor aspecte fundamentale ale Pocaintei.

Prima instiintare cu privire la Post este facuta in Duminica in care se citeste pericopa evanghelica despre Zaheu (Luca, XIX,1-10). Aceasta este întâia vestire, prima invitatie: al nostru este a dori ceea ce avem cel mai adânc si adevarat in noi, a constientiza setea si foamea pentru Absolutul din noi. Urmatoarea duminica este numita "Duminica vamesului si a fariseului", care ne dezvaluie cel de-al doilea aspect al pocaintei: smerenia. In a treia Duminica din perioada pregatirii pentru Post, auzim parabola Fiului Risipitor (Luca, XV, 13-32), care simbolizeaza dorinta de intoarcere, de inapoiere, de recapatare a Caminului pierdut. Urmatoarea Duminica este numita "Duminica Lasatului sec de carne", pentru ca de-a lungul saptaminii ce urmeaza este randuita de biserica o postire partiala - abtinerea de la consumul de carne. In ajunul acestei zile se face pomenirea tuturor celor ce au adormit intru nadejdea invierii si vietii vesnice. Aceasta este ziua cea mare de rugaciune a bisericii pentru cei morti.Pericopa evanghelica pentru Duminica Lasatului sec de carne ne prezinta parabola lui Hristos despre Infricosatoarea Judecata (Matei, XXV, 31-46). Parabola ne raspunde la intrebarea care va fi criteriul judecatii Lui: iubirea.

Ultima Duminica dinainte de Post este "Dumunica Lasatului sec de branza". In Sambata care o precede Biserica pomeneste pe toti barbatii si femeile care au fost luminati prin postire. In cele din urma vine ultima zi, numita "Duminica Iertarii", dar al carei nume liturgic trebuie de întocmai mentionat: "Izgonirea lui Adam din Rai". Pericopa evanghelica a acestei ultime duminici (Matei, VI, 14-21) stabileste conditiile liberarii de sub robia fata de pacat: postirea, iertarea, reintoarcerea la unitate, iubirea. Toata pregatirea se apropie de sfarsit. Repetam de cinci ori Prochimenul si iata ca Postul a sosit! Cea de-a doua etapa a drumului pe care il facem in fiecare an se constituie din slujbele postului propriu-zis. Fiecare din pildele sau parabolele citite lupta impotriva pacatelor de care ne putem face vinovati, pregatindu-ne totodata sufleteste si mental pentru marea zi a Pastelui.

Postul Mare are propria sa carte liturgica- Triodul. Aceasta contine cantari si pericope biblice pentru fiecare zi a postului, incepand cu Duminica Vamesului si a Fariseului si sfarsind cu Vecernia din Sambata Mare. Una dintre randuielile liturgice apartinand Postului si specifica Ortodoxiei este impartasirea cu Sfintele Taine la fiecare sfarsit de saptamana. Desi Euthanasia ar putea parea incompatibila cu ideea de post, lucrurile nu stau intocmai asa. Fiecare Duminica devine (prin importanta care i sa acorda astfel) un punct de sprijin si totodata ziua bucuriei duhovnicesti. Postul propriu-zis (cele patruzeci plus sapte zile) este comparat cu calatoria de patruzeci de ani a poporului in pustiu. De-a lungul acestei calatorii Dumnezeu a savarsit mai multe minuni si prin analogie acelasi model de explicatie este data de Sfintii Parinti celor patruzeci de zile de Post.

Armele luptei noastre cu noi insine devin acum nadejdea si dragostea, iar pericopele evanghelice ale slujbelor din Duminicile Postului vorbesc de credinta, incredere, pornirile rele, de pocainta. Toate aceste concepte sunt tratate in primele doua Duminici. In cea de-a treia, insa apare tema Sfintei Cruci, astfel ca pana la sfarsitul postului sa putem avea "inimile sus". Ceea ce este important, insa in aceasta perioada, din punctul nostru de vedere nu este ideea abtinerii de la unele mancaruri, gesturi etc ci constientizarea luptei, si contactul starii de spirit si de suflet in care sa putem accepta si primi jertfa care se face pentru noi.

sursa: biserica.org
_________________
Fac exact ce vreau!

eunicia · Data inscrierii: 10/Mar/2007 Mesaje: 36 Localitate: bergamo

Pastele - originea cuvantului

Denumirea sarbatorii. Originea cuvantului "Pasti" si formele lui in diversele limbi.
Sarbatoarea Invierii Domnului este indicata in limba romana prin cuvantul "Pasti" intrebuintat de obicei la plural, care este de origine ebraica. La evrei cuvantui Pascha (pesah) insemna trecere si era mostenit de acestia de la egipteni, indicand: sarbatoarea anuala a azimilor in amintirea trecerii evreilor prin Marea Rosie si a exilului... (Ies. XII, 27), sarbatoare ce se praznuia la 14 Nisan si care coincidea cu prima luna plina de dupa echinoctiul de primavara, asa cum am aratat mai sus. Termenul ebraic a trecut in vocabularul crestin, pe motivul ca evenimentele istorice care sunt comemorate de aceasta sarbatoare, adica patimile, moartea si invierea Domnului, au coincis cu Pastile iudaice din acel an.

Trebuie sa specificam insa ca termenul nu implica o identitate a Pastilor crestine cu cele evreiesti, ci numai o inrudire terminologica si cronologica dintre ele. Pilule iudaice sunt instituite de Moise, dupa iesirea din Egipt, cu scopul de a aduce mereu aminte fiilor lui Israil ca Domnul Dumnezeu i-a scos din robie si i-a trecut Marea Rosie, facand minuni mari cu ei. De la aceasta trecere sarbatoarea s-a numit pasah, iar greceste to pascha. Acest cuvant s-a impus in crestinism pe considerentul ca insusi Mantuitorul l-a folosit, cand a spus ucenicilor Sai : "Stiti ca peste doua zile va fi Capsule si Fiul Omului va fi dat sa fie rastignit" (Matei XXVI, 2). Iar ucenicii au intrebat, intrebuintand acelasi cuvant : "Unde voiesti sa-ti pregatim sa mananci Pastile?" (Matei XXVI, 17).

"Pastile" la care se refera aici atat Mantuitorul cat si ucenicii Lui, sunt Pastile iudaice, instituite de Moise, dar cu aceste "Pasti" pe care se pregateau Apostolii sa le gateasca lui Iisus Hristos, se impletesc patimile, moartea si, dupa trei zile, invierea Domnului. Astfel ca, inca de la inceput, cuvantul Pasti pentru crestini nu avea deloc sensul pe care il avea la iudei, ci el avea un continut pur crestin.

Cu acest nou sens, vechiul termen evreu de "Pascha" trece in limba greaca, folosita de primii crestini si de cartile Noului Testament, prin transcriere. Se pare ca pana in secolul al V-lea acest termen indica mai ales patimile si moartea Domnului si nu atat serbarea invierii Lui ; din secolul al V-lea inainte termenul de Pasti indica serbarea invierii Domnului, care in latina echivala cu expresia Dominica Resurrectionis.

Dintre limbile moderne, am amintit limba romana, care prin intermediul grec-bizantin foloseste pentru serbarea invierii Domnului cuvantul de "Pasti", transcriere a termenului grecesc. Din acelasi termen provine si termenul francez "Paques". Trebuie sa amintim aici termenul german "Oster" si pe cel englez de "Easter", care au dat nastere unor interesante interpretari. Beda Venerabilul (673-735) leaga acesti termeni de numele unei zeite de primavara, numita "Eastre", zeita din panteonul, anglo-saxon. Dar studiile mai noi facute de Knablock arata ca termenul englez de "Easter" este de provenienta latina. El spune ca latinii numeau saptamana Pastilor "hebdomata alba", pe motivul ca cei nou-botezati purtau imbracaminte alba in acest, rastimp. Forma pluralului a termenului "alba" a fost folosita in anumite expresii ca : "Dominica in albis", sau "poist albas", desemnand aceeasi sarbatoare a Pastilor. Mai tarziu, acest termen a fost inteles gresit si s-a tradus in germana veche cu "eostarum"-pentru pluralul cuvantului "alba", devenind in germana moderna "Osteni", iar in engleza "Easter". In limba rusa se foloseste termenul de "Bockpecenue", adica inviere, pentru a desemna sarbatoarea Pastilor.

In limba malayalam sarbatoarea Pastilor este denumita prin termenul "Uirpa",-care este o traducere a cuvantului "Kiomto" din limba siriaca si care inseamna, inviere. Putem observa de aici ca diferitii termeni prin care este numita sarbatoarea invierii Domnului sunt de provenienta pur crestina si filologic desemneaza un formă sau altul legat de aceasta sarbatoare atat de insemnata pentru crestini.

Parintele Aruppala Gheevarghis
_________________
Asteapta mult de la Creator si putin de la creatura!

Stefan · Crin Data inscrierii: 13/Noi/2006 Mesaje: 1350

Despre Sarbatoarea de Paste

De ce oua rosii de Pasti ?

Legendele crestine leaga simbolul oualelor rosii de patimile lui Isus. Rastignirea si învierea reprezinta reînvierea naturii primavara si cu reluarea ciclurilor vietii. Oul, el însusi purtator de viata, devine un simbol al regenerarii, al purificarii si al vesniciei. Legenda spune ca atunci când Isus a fost batut cu pietre, acestea atingându-l s-au transformat în oua rosii. O alta traditie afirma ca Sf.Maria, venind sa-si vada Fiul rastignit, i-a adus oua, care s-au însângerat sub cruce. Alta legenda afirma ca dupa ce Isus a fost rastignit, carturarii saducei si rabinii farisei au facut un ospat de bucurie. Unul dintre ei a spus: "Când va învia cocosul pe care-l mâncam si ouale fierte vor ajunge rosii, atunci va învia si Isus". Nici nu si-a terminat acela spusele si ouale s-au si facut rosii, iar cocosul a început sa bata din aripi. In traditia populara româneasca ouale de Pasti sunt purtatoare de puteri miraculoase: vindeca boli, protejeaza animalele din gospodarie, sunt folositoare în felurite situatii etc.

Culoarea rosie este simbol al focului purificator. O credinta din Bucovina afirma ca oul rosu este aparator de diavol. Acesta se intereseaza daca oamenii fac oua rosii si umbla cu colinda, caci doar atunci când aceste obiceiuri vor înceta, el va iesi în lume.

Ciocnitul oualor

Semnifica sacrificiul divinitatii primordiale si se face dupa reguli precise: persoana mai în vârsta (de obicei barbatul) ciocneste capul oului de capul oului tinut în mâna de partener, în timp ce rosteste cunoscuta formula Cristos a inviat, la care se raspunde Adevarat a inviat. Ouale de Pasti, vopsite într-o singura alură (de obicei rosie) se numesc Merisoare sau Dragostea fetelor.

Udatul

este un act de purificare în ziua de Sângiorz sau de Pasti, când feciorii stropeau cu apa ființele iesite în cale, în special fetele. În zilele noastre, udatul cu apa a fost înlocuit cu stropitul cu parfum a fetelor a doua zi de Pasti (Transilvania).

Pastele Cailor

este o sarbatoare cabalina cu data mobila (ziua de joi din a sasea saptamâna care urmeaza dupa Pasti) când se crede ca, pentru un ceas, si pentru o singura data pe an, caii se satura de pascut iarba. Se pare ca în vechime era o zi a Soroacelor, când se încheiau variate afaceri. Cum data acestei sarbatori putea varia de la an la an cu un numar mare de zile, importanta ei s-a diminuat treptat, primind un sens peiorativ: a nu da înapoi ceea ce ai împrumutat, a amâna pâna la Pastele Cailor, pana la Sfântul Asteapta, deci a nu se tine de cuvânt.

Joia Mare

Exista credinta ca in cursul zilei de Joia Mare nu este bine sa dormi, caci cine doarme in aceasta zi va ramâne lenes un an intreg. In special daca doarme o femeie, va veni Joimarita care o va face incapabila de fapt tot anul. Joia Mare este considerata o zi binefacatoare si aparatoare a mortilor. De aceea, mortii vin in fiecare an in aceasta zi la vechile lor locuinte, unde stau pana in sambata dinainte de Rusalii. Fiindcă in Joia Mare deobicei nu e prea cald dimineata, se fac focuri in curtea casei, pentru ca mortii sa se poata incalzi. Toate slujbele, pomenirile si parastasele care au inceput in prima sambata a Postului Mare, dureaza numai pana in Joia Mare. In unele locuri se duc la biserica bauturi si mancaruri, care se sfintesc si se dau de pomana, pentru sufletul mortilor. In alte parti se impart la biserica coliva si colaci. Joia Mare este ultima zi din Postul Mare, zi in care se pomenesc mortii. Din aceasta cauza, in unele zone se numeste si Ziua Mortilor. Inrosirea oualor de Pasti se face in Joia Mare, afirmandu-se ca ouale rosite si fierte in aceasta zi nu se strica pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodata. O alta traditie este nunta (maritarea) urzicilor, ceea ce inseamna inflorirea si, implicit, incetarea acestora de a mai fi bune de mancat. In decursul Saptamanii Mari sunt trei privegheri. Cea mai insemnata e in noaptea de Joia Mare, cand se citesc cele 12 evanghelii.

Vinerea Mare

Ultima vineri din Postul Pastilor se numeste si Vinerea Pastilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Seaca sau Vinerea Mare. Conotatiile legate de aceste denumiri sunt date de ceea ce se intampla in aceasta zi: se numeste Vinerea Pastilor pentru ca este ultima vineri dinaintea Pastelui; Vinerea Patimilor deoarece in aceasta zi a patimit si a fost rastignit Isus; Vinerea Seaca, pentru ca cei mai multi români au obiceiul de a posti Postul negru (nu mananca si nu beau nimic toata ziua). Vinerea Mare, pentru ca este ultima vineri din Saptamana Mare. Postul închis la culoare este tinut in credinta ca Dumnezeu il va feri pe cel care posteste de toate bolile, il va face sa fie sanatos si sa-i mearga bine tot restul anului si-l va ajuta la necazuri si nevoi. Legenda spune ca pe cel care posteste nu-l va durea niciodata capul si acesta va sti cu trei zile inainte cand va muri. Persoanele feminine tin in mod special la respectarea vinerilor in general, in credinta ca Sf.Vineri le-ar asigură un mare necaz daca ar coase, ar tese, ar toarce sau ar albi camasi in cursul acestei zile. O alta datina in Vinerea Mare este aceea a scaldatului. In mod diferit fata de persoanele in varsta care se spovedesc si se impartasesc de mai numeroase ori pe an, tineretul merge pentru aceste lucruri doar o data pe an, in Vinerea Pastilor. Dar, in afara de acesta datina, unii cred ca cel care se cufunda de trei ori in apa rece in Vinerea Seaca va fi sanatos tot anul. Cei mai multi se scalda in aceasta zi pentru a nu se susține de ei, in decursul anului, nici o buba, friguri, sau alte boli. Se crede ca daca ploua in Vinerea Seaca anul va fi manos, iar daca nu ploua, anul va fi neroditor.
_________________
Nu spera si nu ai teama.

Ramona · Trimis: 06/04/2007 10:17 Titlul subiectului:

Rastignirea

Astazi, in Vinerea Mare, se praznuieste moartea lui Iisus Hristos.

In Sfanta si Marea Vineri se praznuiesc sfintele, marturisitoarele si infricosatoarele Patimi ale Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos: scuiparile, lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, otetul, piroanele, sulita si, inainte de toate, crucea si moartea, pe care le-a primit de bunavoie pentru noi”, mentioneaza Sinaxarul acestei zile.

Vinerea Patimilor, sau Vinerea Mare, este ziua in care Hristos, arestat fiind, a fost dus la guvernatorul roman Pilat din Pont. Acesta L-a trimis la Caiafa.

Sub pretextul ca iudeii nu au voie sa ucida, L-a retrimis la Pilat. Evreii, intaratati de mai-marii lor, au cerut rastignirea.

Iisus a pornit cu cununa de spini pe cap si Crucea in posterior pe drumul Golgotei. La iesirea din cetate, Domnul a cazut sub povara ei. Atunci, ostasii l-au silit pe Simon Cirineul sa-I duca Crucea.

O iubită pe nume Veronica i-a dat o naframa alba cu care si-a sters sudoarea si asa s-a imprimat pe naframa chipul Domnului Iisus Hristos, care se gaseste astazi pictata in biserici.

Ostasii romani L-au rastignit pe Domnul pe Cruce si I-au batut piroane in maini si picioare, au pus o tablita pe Cruce pe care scrisese Pilat: „Iisus Nazarineanul Imparatul Iudeilor!”.

Dupa Scriptura, Iisus Hristos a fost rastignit „la ceasul al treilea”, adica dimineata, la ora 9.00, si „pe la ceasul al noualea”, respectiv, dupa-amiaza pe la ora 15.00, a strigat cu glas tare, cutremurator: „Eli, Eli, Eli, lama sabactani?” - „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?”. „Parinte, in mainile Tale incredintez duhul Meu. Si acestea zicand si-a dat Duhul”.

Prohodul Domnului

In seara aceasta, crestinii ortodocsi merg la Biserica sa asculte prohodul si sa ia parte la Inmormantarea Domnului. Tot in aceasta seara se scoate si se asaza pe masa din fata Altarului Sfantul Epitaf (o tesatura pe care este pictata sau brodata Asezarea Mantuitorului in Sfantul Mormant).

Credinciosii trebuie sa ingenuncheze in fata lui de trei ori, sa sarute Sfanta Evanghelie si apoi icoana Mantuitorului. La sfarsitul slujbei, preotul si dascalii iau sfanta panza, ies afara si inconjoara biserica de trei ori, impreuna cu toti credinciosii. Se tine post negru.

Evz
_________________
Un adevar spus la timp nu doare.