Rose Garden

Doina · Trimis: 23/01/2007 14:32 Titlul subiectului: RELIGIILE LUMII

CRESTINISMUL

Comunitatea crestina este cunoscuta sub numele de Biserica.
* Biserica, si intelegem prin aceasta aspectul ei de comunitate umana si nu cel de comunitate ierarhica liturgica, nu poate fi gandita in afara de Hristos si Duhul Sfant. Aceasta inseamna ca Biserica nu este ceva ce se rezuma doar la aceasta lume. Desigur ca ea este luata din cadrul acestei lumi si traieste in lume, dar ea este mai ales pentru lume. Astfel, Biserica nu poate fi redusa doar la aspectul ei pamantesc cu implicatiile ei umane fara a abandona natura ei adevarata care o deosebeste de o societate sau grupare umana oarecare.
* Primirea ca penis in cadrul Bisericii sau al comunitatii crestine se face in urma savarsirii Sf. Taine a Botezului, taina in care are loc moartea "omului celui vechi", dupa ce in prealabil i s-a cerut sa se lepede "de satana si de toate lucrurile lui". Aceasta Sf. Taina a Botezului mijloceste intemeierea unei relatii personale a celui botezat cu Hristos si prin Hristos cu toti cei care au fost la randul lor botezati.
* Odata devenit crestin, omul depaseste sfera existentei pacatoase si intra intr-o comunitate fiintiala in care nu primeaza individul ca entitate separata, ci ca persoana umana integrata in unitatea naturii, intelegand prin aceasta unitatea dintre trup si suflet, adica persoana umana in totalitatea ei, si unitatea cu semenii, cu aproapele, prin identificarea cu ei si cu Hristos. Intruparea lui Iisus Hristos sta la baza acestei unitati a naturii, iar Pogorarea Duhului Sfant este afirmarea multiplicitatii persoanelor umane in cadrul Bisericii ca societate. De altfel, Biserica este extensiunea sociala a lui Hristos cel inviat. Dispoziția actuala a membrilor Bisericii nu e identica cu starea de acum a lui Hristos cel inviat. Hristos este pe de o parte in stare de inviere, dar pe de alta parte este in drum spre inviere cu fiecare dintre noi.
* Hristos cel personal se afla in fiecare din noi, chiar si in cel mai umil dintre oameni ; de aici si grija ce trebuie sa o avem fata de fiecare din semenii nostri: "Adevarat, zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" (Matei XXV, 40). Aceasta identificare a aproapelui cu Hristos este ideea fundamentala care sta la baza comunitatii crestinilor ca trup al lui Hristos. Fiecare crestin se vede pe sine ca o "piatra vie" (I Petru II, 5) a trupului mistic al lui Hristos.
* Comunitatea crestina este fondata pe porunca iubirii, care are doua obiective precise : iubirea de Dumnezeu si iubirea fata de aproapele : "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta si cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau; Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. In aceste doua porunci se cuprinde toata legea si proorocii» (Matei XXII, 37-40).
* Notiunea definitorie a comunitatii crestine este, deci, iubirea de aproapele : "Porunca noua dau voua : sa va iubiti unul pe altul precum v-am iubit Eu pe voi, asa sa va iubiti si voi unul pe altul. De aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea dragoste intre voi" (Ioan XIII, 34-35).
* Porunca iubirii fata de aproapele nu are un caracter static. Ea trebuie sa fie concretizata in fapte bune: "Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata ; dar daca ne iubim unul pe altul, Dumnezeu ramane in noi". (I Ioan IV, 12 ,- cf. IV, 16).
* In viziunea crestina viata in comunitate reprezinta un proces continuu de depasire a conditiei date, prin eforturi puternice de traire in Hristos, in scopul mantuirii si al unirii ultime cu El. Inceputul, cresterii spirituale este convertirea, ceea ce reprezinta un act al vointei umane prin care omul se intoarce spre Dumnezeu renuntand la viata de pacat si la pasiunile pacatoase care sunt accidente ale vietii empirice. Acest act de renuntare la lume este cladit mai departe prin Sfintele Taine, in care ni se daruieste eficacitatea specifica necesara, spre crestere si unire tot mai profunda cu Hristos. Astfel, se intareste tot mai mult unitatea si coeziunea comunitatii crestine, pe de o parte, si se da omului pe de alta parte probabilitatea de a progresa spre statura "omului desavarsit", spre indumnezeirea sa: "Daca pentru aceea s-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, ca sa ne faca fii ai lui Dumnezeu, sa credem, deci, ca vom ajunge si noi acolo unde este acum insusi Hristos, capul intregului trup (Coloseni I, 18) care s-a facut pentru noi inainte-mergator la Tatal (Evrei VI, "20).
* Comuniunea cu Dumnezeu reprezinta o eliberare din confuzie si multiplicitate, dar si din singuratate. La intrupare, Iisus Hristos a adus cu sine chipul acestei comuniuni si l-a intiparit in insasi natura umana, pe care o scoate din individualism, si ii da posibilitatea de realizare in comuniune. Dupa cum Dumnezeu se afla in comuniunea persoanelor, tot asa si omul trebuie sa traiasca in comuniune cu semenii. De altfel, noi am aratat ca drumul spre Dumnezeu trece prin semenii nostri. De aici si rolul fundamental pe care il are comunitatea in procesul de realizare a mantuirii personale, subiective.
* Mantuitorul ne spune ca, la judecata din urma, vor primi bihecuvantarea Parintelui ceresc in ceata dreptilor numai cei ce s-au purtat frateste fata de semenii lor mai mici de pe pamant, pe cand cei ce si-au inchis inima fata de nevoile altora, vor fi osanditi pentru vesnicie in chinurile iadului, ca unii care lui Hristos nu i-au dat hrana, imbracaminte, adapost si slujire. (Matei XV, 31-46).
* Spre deosebire de celelalte comunitati umane, comunitatea crestina este grefata in sanul unei entitati care depaseste granitele unei simple organizatii sau grupari umane. Aceasta entitate atotcuprinzatoare este Biserica.
* Ea este Trupul lui Hristos si in aceasta functie depaseste tăria noastra de a o cuprinde.
* La temelia sa, Capul sau, ramane, Hristos care este legatura unificatoare, chemarea si temeiul mantuirii. Biserica este, deci, vazuta si nevazuta.

(http://www.crestinortodox.ro)
_________________
Fericirea este singurul lucru pe care-l poti oferi fara sa-l ai!

Doina · Trimis: 24/01/2007 09:56 Titlul subiectului:

IUDAISMUL

* In iudaism conceptia despre individ si comunitate are la baza doua principii fundamentale.
- Un prim principiu este faptul ca Dumnezeu ii da omului porunca de a stapani lumea materiala pe care El a creat-o (Geneza 1, 28). Stapanirea omului peste natura nu este absoluta. Lumea creata isi are legile ei bine stabilite care reglementeaza fortele naturale, viata si activitatea lumii animale. Aceste legi depasesc stricta vigoare de intelegere a omului (Iov 38 urm.). De altfel, omului nu i s-a dat stapanire nelimitata asupra lumii, deoarece una din indatoririle sale este de a se supune ordinei din creatie.
- Un al doilea principiu este obligativitatea neconditionata a omului de a-si organiza viata comunitara si individuala pe baza legilor eterne descoperite de Dumnezeu. Spre deosebire de Codul lui Hammurabi sau Legile lui Manu, legile Vechiului Testament nu izvorasc din viata civica ci din viata cultica a poporului, de unde vocea divina a Domnului Legamantului este auzita de om. Intrigant de observat ca aceasta lege divina nu se restrange doar la cult, ci inunda legea civila, care primeste la randul ei nuanta de obligativitate neconditionata (Vezi: Exod 21, 12-17; 22, 17, 20 urm.; 123, 1-3; 6-9).
* Sub aceasta obligativitate, se dezvolta viata de toate zilele a fiecarui individ, a fiecarui membru al poporului lui Israel. Israelul nu a considerat cresterea sa ca popor sau natiune ca fiind rezultatul unei simple legi naturale, ci ca un dar din componentă lui Dumnezeu care l-a eliberat din robia egipteana si i-a dat probabilitatea de a creste intr-o natiune puternica, sub o singura Lege. Acesta a fost momentul cand Israelul devine constient de legatura sa cu Dumnezeu in contextul legamantului, cand nelinistea si cautarea sunt inlocuite de noua identitate de "popor ales", care aveau un scop precis si principii de viata bine delimitate.
* Intreaga viata a omului in relatia cu lumea, cu sine insusi si cu comunitatea este supusa cerintelor vointei divine vazuta intotdeauna in relatie cu Dumnezeu.
* Structura comunitara si viata individuala in sanul poporului ales este normata de un cod de legi care au fost descoperite de Dumnezeu. Aceste legi devin valide prin referirea lor directa la Dumnezeu, incalcarea lor fiind pedepsita nu de oameni, ci de Dumnezeu. Societatea israelita a Vechiului Testament a fost si ea organizata in clanuri si triburi, asemenea celorlalte popoare primitive. La baza organizarii religioase si sociale a vechiului Israel intalnim trasaturi comune organizarii primitive si mai ales ale modului de viata al triburilor nomade din acea perioada. Din acest motiv, viata individului este evaluata in contextul comunitatii tribale, in afara careia nu exista posibilitate de existenta. Intreaga viata privata poarta amprenta legilor generale care guverneaza si exercita influenta absoluta asupra lui. De exemplu, in cazul razbunarii sangelui, cea mai vitala expresie a unitatii de clan, nu numai individul, ci intreaga comunitate este responsabila pentru actiunea sa (Geneza 4, 23 urm.; I Samuel 25, 33). Prin urmare, individul angajeaza si membrii familiei sale in obligatiile pe care le are fata de clan (Geneza 42, 37 urm.).
* Odata cu stabilirea in Canaan, vechile atitudini tribale au inceput sa fie revizuite si chiar inlocuite. Clanul incepe sa fie inlocuit cu alte comunitati satesti sau urbane. In timpul in care civilizatia urbana incepe sa progreseze, vechile legaturi sociale sunt abandonate. Protectia individului nu mai cade in sarcina clanului ci a curtii locale ; mai mult, chiar, regele poate sa intervina in cazuri individuale (II Samuel 14, 5 urm.; II Regi 8, 6; 4, 3). Legamantul nu mai prevede decat pedeapsa celui vinovat, fara repercusiuni asupra familiei sale. Familia celui vinovat este pedepsita doar in cazul in care acesta a incalcat legea sacra sau pentru crima de inalta tradare (Iosua 7, 24 urm.; I Samuel 22, 12 urm.; II Regi 9; 26). Aici intervin, insa, motive care privesc conceptia tabuista de intinare a familiei prin seful ei (Deuteronom 22, 8 II Samuel 20, 14 si 21), precum si prezumtia ca familia a fost complice (Deuteronom 13, 7 urm.). In general, sub noua lege se pune accent valoric mai mare pe viata umana. Sclavul este protejat impotriva abuzurilor inumane (Exod 21, 20) si este considerat ca fiinta umana. In cazul accidentelor fatale unde fracțiune responsabila este doar indirect vinovata, cum ar fi, de exemplu, omorarea unui copil de catre un taur, pedeapsa nu mai este efectuata in baza legii talionului indirect prin uciderea unuia din copiii partii vinovate (Exod 21, 31 si mai precis Deuteronom 24,16). De altfel, legea talionului facea parte din conceptia de clan si consta mai mult intr-o lege a retributiei decat a razbunarii.
* Toate aceste atitudini fata de semenii nostri si fata de mulțimea inconjuratoare sunt, insa, depasite de porunca biblica a dragostei: "Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Levitic 19, 18).
- Aceasta porunca conține pe toti oamenii fara deosebire de crez sau rasa : «Daca un strain vine sa locuiasca impreuna cu voi in tara voastra, sa nu-l asupriti... sa-l iubiti ca pe voi insiva..." (Levitic 19, 33-34).
- Deosebirea care se face intre un iudeu si un strain are doar aspect religios. Din punct de vedere social si economic, nu este nici o deosebire intre ei: "O singura lege si o singura porunca sa fie atat pentru voi cat si pentru strainul care locuieste printre voi" (Numeri 15, 16). Legea este, deci, una si aceeasi pentru toti. Supremul judecator ramane Dumnezeu : "...Dumnezeu este Cel care face dreptate..." (Deuteronom 1, 17).
* Aceeasi atitudine fata de straini e pastrata si in Talmud : "A fi unul ucenicul lui Aaron, inseamna sa iubesti pacea si sa cauti pacea, sa-i iubesti pe oameni si sa-i aduci aproximativ de Lege", spunea Hillel.
* Dupa cucerirea Babilonului de catre Cyrus (538 i.Hr.), poporul Israel aflat in captivitatea babiloneana primeste libertatea si dreptul de a se intoarce acasa. Desi un numar suficient de mare a ramas in Babilon, totusi majoritatea se reintoarce sub conducerea lui Zorobabel si Iosua. La sosirea in Ierusalimul distrus, primul lucru pe care il fac e sa ridice un altar pe ruinele Templului pentru a multumi lui Dumnezeu. Reconstructia Templului se face cu un secol mai tarziu la indemnul profetilor Hagai si Zaharia. Sub conducerea lui Ezra si Neemia, are loc organizarea sociala si reinnoirea spirituala a communitatii izraelite prin infiintarea unui stat teocratic. Oranduirea acestui nou stat se baza pe, aceleasi principii emise de Legamantul sinaitic care primeste, insa, nuante excepțional de legaliste, intrucat accentul a inceput sa se puna pe indeplinirea obligatiilor externe, vizibile fata de om si fata de Dumnezeu (Neemia 9, 38 - 10, 39). Personajele principale ale societatii sunt preotii ca reorganizatori ai credintei, pe baza Legii, care se concentra in special asupra ritualului: ce este curat si necurat, purificari, ispasiri de pacate, prohibitii etc.
* Perioadele pana la sfarsitul antichitatii si intregul ev mediu se caracterizeaza mai ales prin nesiguranta si cautare. Elaborarea scrierilor cabaliste si talmudice reprezintă o incercare de a da coeziune si identitate unui popor imprastiat pe intinsa suprafata locuita a globului. Elementul care pastreaza unitatea poporului evreu ramane totusi Legea Vechiului Testament.

( http://www.crestinortodox.ro )
_________________
Fericirea este singurul lucru pe care-l poti oferi fara sa-l ai!

Doina · Trimis: 02/02/2007 08:49 Titlul subiectului:

CULTUL BABTIST

* Baptiºtii s-au profilat ca o miºcare creºtinã in perioada numaidecât urmãtoare reformei protestante din Europa de Apus, începuta de Martin Luther.
*Prima biserica baptista s-a compus in 1611 la Amsterdam (Olanda), dintr-un grup de imigranþi englezi conduºi de pastorul John Smith.
* Biserica Baptista din România si in aparte adunãrile baptiste din Transilvania datoreazã o mare parte din mostenirea lor miscarii anabaptiste care a traversat Europa pana catre secolul XVIII.* Supuse la tot felul de prigoane de-a lungul timpurilor, comunitatile anabaptiste au supravietuit pe aceste meleaguri pana in 1762, cand majoritatea au emigrat in Rusia din cauza oprimarii din timpul imparatesei Austriei Mariei Tereza (1740-1780).
* Inceputurile baptiste moderne dateaza de la mijlocul secolului XIX. In anul 1856, o familie de imigranti germani infiinteaza la Bucuresti întâia biserica baptista cu credinciosi germani.
* Un al doilea inceput baptist, independent de primul, a fost prin imigrantii baptisti rusi, in deosebit cei din Ucraina de Sud. Ei au ajuns in Dobrogea, in 1862, si au infiintat o biserica baptista la Cataloi, astazi sat al comunei Frecatei din judetul Tulcea. Apoi, prin misiunea unui evanghelist baptist din Bucuresti, in 1870, s-a infiintat biserica baptista din Tulcea.In Transilvania credinta baptista a patruns prin activitatea unor misionari germani.
*In anul 1874 se deschide o biserica baptista maghiara in Salonta (judetul Bihor).
*Incepand din 1881, bisericile baptiste s-au raspandit in Bihor, in zona Aradului si a podisul Somesan. Zonele astea au si astazi cea mai mare concentrare de baptisti din Romania. De aici, ei s-au raspandit in aproape toate judetele tarii. Constituirea Uniunii Baptiste din Romania a avut loc dupa 1918, in urma formarii Romaniei Mari.
* Dupa 1918, numarul credinciosilor baptisti sporeste continuu. Astfel, dupa datele cultului, in anul 1922 erau 22.228 de membri (botezati si apartinatori), iar recensamantul din anul 1930 a evidentiat existenta a 60.562 credinciosi baptisti. In anul 1942 (dupa datele cultului) erau 93.842 membri. Legea pentru regimul general al cultelor din anul 1928 prevede la art.53 recunoasterea drepturilor comunitatii baptiste acordate acesteia prin jurnalul (hotararea) Consiliului de Ministri nr. 2680 din 21 noiembrie 1927. Insa reglementarile ulterioare au inrautatit regimul juridic al cultelor evanghelice. In conditiile implicarii Romaniei in al doilea razboi internațional si a dictaturii militare a maresalului Antonescu, prin legile 927 (1942) si 431 (1943) au fost desfiintate toate asociatiile religioase din Romania si, ca urmare, baptistii nu au mai putut desfasura nici o activitate legala. Aceste legi au fost abrogate la 31 august 1944, iar baptistii si-au reluat activitatea legala. Prin decretul Prezidiului Marii Adunari Nationale nr. 1203/14 noiembrie 1948, a fost aprobat Statutul Cultului Baptist. Statutul a fost refacut dupa decembrie 1989, fara a fi supus aprobarii statului.
* Ceea ce ii distinge pe baptisti de ceilalti protestanti este credinta lor ca botezul nu trebuie administrat copiilor mici, iar fiecare individ trebuie sa fie neocupat sa decida pentru sine ce credinta adopta.
* Pentru baptisti biserica nu este un teritoriu, o parohie, in care locuitorii acesteia sunt adoptati ca membri prin diferite ritualuri. Ea este adunarea voluntara a celor care au ales personal ca Mantuitor si Domn pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; ei se aduna impreuna pentru a se inchina lui Dumnezeu, pentru a se zidi duhovniceste, pentru a colabora la propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu si a pastra curata credinta si invatatura crestina.
* Baptistii cred in ceea ce numesc "preotia tuturor credinciosilor". Ei cred ca fiecare credincios are intrare libera la Dumnezeu prin singura mediere a lui Iisus Hristos si are comuniune personala cu Dumnezeu fara medierea unui preot sau a unui sfant.
* De aceea, bisericile baptiste nu au preoti, ci sunt conduse de pastori. Biserica baptista practica doua ritualuri : botezul si Cina Domnului, acestea avand doar o semnificatie simbolica.
* Credinciosii baptisti sarbatoresc ziua intai a saptamanii -duminica - ziua invierii Domnului Iisus Hristos. Baptistii nu accepta deciziile sinoadelor din primele secole si alte scrieri din acea vreme ca avand putere de lege. Singura lor autoritate in materie de credinta si de viata spirituala este Biblia sau Sfanta Scriptura.
*In bisericile baptiste accentul se pune pe studierea Bibliei, cant si rugaciune. Un loc central in slujba bisericeasca il are predica; rolul ei este de a explica si de a da indrumari credinciosilor pentru viata spirituala si pentru trairea morala.
* Fiecare credincios baptist este indrumat sa studieze zilnic Biblia, sa-si dezvolte viata de comuniune cu Dumnezeu, aplicand in viata sa de fiecare zi principiile pe care le gaseste in Biblie. Biserica baptista este separata de stat si se autofinanteaza. Baptistii nu au o ierarhie conducatoare. Bisericile locale sunt autonome si se asociaza voluntar intr-o uniune baptista pentru reprezentare in fata autoritatilor si pentru actiuni in folosul tuturor bisericilor si societatii. Din ea fac parte, alaturi de bisericile baptiste si alte institutii si organizatii. Uniunea reprezinta interesele generale ale bisericilor baptiste, le slujeste si le acorda asistenta, elaborand indrumari pentru liniile generale de creștere a bisericilor si a activitatilor din cadrul propriu. Ea hotaraste asupra problemelor doctrinare si principiale si poate exclude din cadrul ei biserici si alte organizatii care s-au abatut de la doctrina baptista. O alta forma de organizare este comunitatea baptista, care grupeaza bisericile baptiste pe criterii teritoriale in vederea colaborarii si sprijinului reciproc, ca si pentru reprezentare in raporturile lor cu autoritatile locale. In Romania sunt la ora actuala 12 comunitati : Arad, Bacau, Braila, Bucuresti, Cluj, Constanta, Oradea, Sebis (judetul Arad), Sibiu, Suceava, Timisoara si Craiova.
* Functioneaza si o comunitate neteritoriala pentru credinciosii maghiari (circa 13.000).In prezent, in Romania cei aproximativ 110.000 credinciosi baptisti dispun de 1.523 biserici, slujite de 373 pastori. Pregatirea pastorilor se face in cadrul Institutelor Teologice Universitare de la Bucuresti si Oradea, integrate in universitatile de stat respective. In cadrul Institutului Teologic Baptist din Bucuresti s-a infiintat o sectie la Cluj-Napoca. S-au infiintat si sapte seminarii liceale la Bucuresti, Oradea, Arad, Timisoara, Cluj, Resita si Sibiu, integrate invatamantului de stat. Sunt si trei scoli postliceale sanitare.
* Uniunea Baptista din Romania editeaza revista "Crestinul - Azi", care are aparitii lunare, ca de exemplu si lucrari teologice si pentru slujba religioasa.Uniunea Bisericilor Crestine Baptiste din Romania este afiliata organizatiilor baptiste internationale : Federatia Baptista Europeana si Alianta Mondiala Baptista, care grupeaza 141.000 biserici baptiste, insumand 36,8 milioane credinciosi.

(http://www.crestinul.ro/baptisti.htm)
_________________
Fericirea este singurul lucru pe care-l poti oferi fara sa-l ai!

Doina · Trimis: 12/02/2007 07:23 Titlul subiectului:

TAOISMUL

*La baza antropologiei taoiste sta conceptul de yin yang. Yin este principiul feminin, ale carui atribute sunt intunericul si inactivitatea. Yang este principiul bărbătesc al tariei, al duritatii si activitatii.
*Yin este asociat cu pamintul, iar yang cu cerul.
* Cele doua principii reprezinta fortele creatoare ale intregului univers.
* Natura umana era considerata ca avand un caracter dualist; omul fiind o fiinta compusa din puterile cerului si ale pamantului.
* La întâia vedere am fi inclinati sa consideram acest dihotomism al naturii umane ca fiind asemanator cu cel orfeo-platonic, gnostic care concep fiinta umana ca fiind formata din spirit si materie. Acest lucru este, insa, strain taoismului. Lao Tze concepe universul ca o unitate din care omul este parte integranta.
* Suprema fericire pentru taoisti este realizarea unei vieti indelungate sau a nemuririi in aceasta lume.
- Pentru contactul unui astfel de scop, trupul trebuie transformat prin variate practici mintale si fizice complicate. Exista si o alchimie a nemuririi, in baza acestei alchimii, se crede ca mancand aur si cinabru (sulfat de mercur), poti da trunchiului durabilitatea aurului, iar adaptabilitatea chimica a cinabrului inlatura batranetea si moartea.
- O alta metoda de realizare a nemuririi este "respiratia embrionica", despre care se crede ca inverseaza procesul ce duce la moarte, de degenerare a trupului, prin producerea unui embrion care in clipa mortii este eliberat de trup ca de o teaca. Acest embrion este numit Floarea de Aur (Chin-Hua). Procesul respiratiei embrionice poate fi obstructionat de catre demoni sau alte spirite rele.
*In taoismul clasic, dispoziția de nemurire era acceptata, insa, numai in contextul familiei si legata de cultul stramosilor. La moarte, nobilii deveneau pentru o perioada scurta shen, adica isi mentineau individualitatea, pentru ca apoi sa fie si ei inclusi in masa amorfa a kuei-lor.
*Sub influenta budismului mahayana, taoismul a imprumutat ideea unei retributii dupa moarte, aceasta avand loc intr-o succesiune aproape nesfarsita de raiuri si iaduri. Aceasta tendinta pastreaza, insa, in esenta idei specific chineze. Dupa moarte, viata omului este considerata ca fiind in permanenta primejdie din partea spiritelor rele care pot fi controlate prin acte sau ritualuri magice. Insa nici universul si nici om nu primeste o semmnificatie precisa in contextul gindirii taoiste

(informatii culese din www.crestinortodox.ro )
_________________
Fericirea este singurul lucru pe care-l poti oferi fara sa-l ai!

Ramona · Trimis: 16/02/2007 11:26 Titlul subiectului:

Dar despre religia baptista aveti ceva?
Caut si eu
_________________
Un adevar spus la timp nu doare.

Doina · Trimis: 19/02/2007 08:43 Titlul subiectului:

Este si mai sus....si se mai pot afla date si de la: http://www.crestinul.ro/baptisti.htm
_________________
Fericirea este singurul lucru pe care-l poti oferi fara sa-l ai!

Doina · Trimis: 19/02/2007 08:56 Titlul subiectului:

Cultul adventist de ziua a 7-a

* Adventistii de ziua "a saptea" au aparut in prima jumatate a secolului trecut. Doctrina sa are ca punct central apropiata venire a lui Hristos, care va intemeia o imparatie de o mie de ani pe pamant.
* Biserica crestina din primele veacuri, impartasea credinta in parusie, dar nu era de acord ca Hristos va intemeia o imparatie pe pamant, ci una cereasca, iar durata acestei imparatii de o mie de ani era privita simbolic.
* Milenistii sau hiliastii de atunci au fost socotiti eretici si tratati ca atare.
Pe masura ce secolele treceau si venirea lui Hristos "intarzia", sperantele in parusie au incetat de a mai fi pe primul plan, dar n-au fost niciodata abandonate.
* INCEPUTUL COMUNITATII ADVENTISTE
* In 1831, William Muller, un fermier din Massachusetts, de credinta baptista, a inceput sa tina "predici" ocazionale in care se vorbea despre apropiata venire a lui Hristos pentru a intemeia o imparatie de o mie de ani pe pamant, astfel a gasit adepti care sa-l asculte, sa-l creada si sa-l urmeze.
* Daca pana in secolul al XlX-lea, crestinii care asteptau venirea lui Hrisos pe pamant n-au fixat o data anume, William Muller o va face. Data venirii a doua a stabilit-o pornind de la Daniil (Cap. VIII, vers. 14). "Proorocirea" acestor ani si-a anuntat-o Muller inca din 1833 prin brosura "Invederare din Biblie a venirii a doua a lui Hristos, in anul 1843".
* Anul 1843 a trecut fara evenimentul asteptat. Ucenicul sau, Samuel Snow, revede calculul magistrului si gaseste eroarea: nu e vorba de anul 1843, ci de anul 1844, iar ziua exacta cand va cobori Hristos este 10 octombrie. Nu se va petrece nimic in anul 1844. * Adventistii lui Muller, incep sa se divizeze si sa se organizeze in variate grupuri (Adventistii Evangheliei, Crestinii Adventului, Uniunea Adventului etc).
* Continuatoarea lui Muller va fi metodista Hellen White, care reinterpreteaza textul Daniel 8,14 in sensul curatirii sanctuarului ceresc. Deci, calculul n-a fost gresit; Hristos a venit, dar pe nori.
* 1860 - Conferinta Generala - se infiinteaza Biserica Adventista de Ziua a Saptea.
* White are, in continuare, peste 2000 de "viziuni", pana la moarte (1915). Va fi numita de adepti "spiritul profetic".

Punctele doctrinare importante din Marturisirea de credinta a cultului Adventist de ziua a saptea.
1. Scriptura este inspirata de Dumnezeu.
2. Credinta in Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
3. Pentru a primi mantuirea este necesara o noua nastere prin credinta in Hristos.
5. Botezul are loc la majorat, in urma pocaintei si iertarii pacatelor, este un legamant cu Dumnezeu si se savarseste prin cufundare.
6. Cina Domnului este un simbol, aminteste de moartea lui Hristos. Participarea credinciosilor la impartasanie este obligatori, este precedata de "spalarea picioarelor", ca act de umilinta. Elementele cinei sunt painea nedospita si vinul nefermentat (must).
7. Viata morala este cuprinsa in cele zece porunci.
8. Sufletul este muritor, numai Dumnezeu este nemuritor. Viata vesnica este darul lui Dumnezeu prin credinta in Hristos. Dispoziția sufletelor dupa moarte este aceea de inconstienta. Va fi o inviere a celor drepti, cat si a celor nedrepti. invierea celor drepti va avea loc la a doua venire a lui Hristos; invierea celor nedrepti va avea loc cu o mie de ani mai tarziu, la incheierea mileniului.
9. A doua venire a luiHristos - timpul întocmai al acestui eveniment dupa adventistii rationalisti nu a fost precizat, dar venirea este foarte aproape.

www.crestinortodox.ro
_________________
Fericirea este singurul lucru pe care-l poti oferi fara sa-l ai!

Stefan · Crin Data inscrierii: 13/Noi/2006 Mesaje: 1350

Christian Orthodox Worldwide

http://www.youtube.com/watch?v=PC2FwFNSngA
_________________
Nu spera si nu ai teama.

Pheonix · Trimis: 09/04/2007 10:35 Titlul subiectului:

HINDUISMUL – religia zeitatii multiple

India - tara de aparitie a cultului

(religia a 320.000.000 de oameni care cred nu numai ca vor trai din nou dupa moarte, dar sunt convinsi ca au trait deja alte vieti)

TERMENI HINDUISTI

Agni

Zeitatea vedica a focului de pe altar si mijlocitorul dintre zei si oameni

Atman

Principiul vietii, Sufletul, Sinele, Eul

Bhagavad-Gita

Dialogul filozofic dintre Arjuna si Krisna, scris probabil în jurul sec.II sau III dupa Hr. Sau mai devreme

Brahman

Sufletul suprem sau Esenta suprema a universului nematerial, necreat, necircunscribil, atemporal. Brahman este realizat ca fiind trinitatea: Brahma, Visnu si Siva

Dharma

Legea religioasa sau doctrina hinduista; de întocmai religia sau obligatia religioasa

Ganesa

Zeul indian al întelepciunii si al prudentei. Este reprezentat ca un om mic de statura, rosu sau galben, cu cap de elefant

Hanuman

Zeul-maimuta indian

Hinduism

Sistem religios si social autohton al Indiei

Indra

Marele zeu national al indo-arienilor. Persoanele care îl cinstesc cred ca cauzează tunetul si ploaia, ca îsi copleseste dusmanii si ca îi rasplateste pe închinatori cu prada dobândita ca rezultat al victoriilor sale

Karma

În hinduism, termenul se refera la toate consecintele morale ale faptelor unei persoane. Aceste consecinte sunt considerate ca determinant al soartei cuiva în existenta sa viitoare

Krisna

Cea de-a opta întrupare a lui Visnu si una dintre cele mai adorate dintre zeitatile hinduiste

Laksmi

Zeita hinduista a frumusetii si bogatiei. Ea este consoarta lui Visnu

Maya

Magie; puterea prin care lumea fizica este creata sau facuta cunoscuta

Parvati

Zeita indiana considerata fiica Himalaiei

Risi

Poet sau întelept hinduist inspirat

Sarasvati

Consoarta lui Brahma si zeita învataturii, a muncii si a oratoriei

Soma

Personificarea bauturii din planta soma, o vita est-indiana fara frunze, care realizează un vin laptos. În hinduism, personificarea acesteia este cinstita ca divinitate.

Upanisade

Tratate speculative ce se ocupa de natura omului si a universului. Aceste scrieri formeaza o parte târzie din literatura vedica. Cele mai timpurii upanisade dateaza, probabil, din sec. VIII î.deHr.

Varuna

Zeitate cosmica suprema a hinduismului. Este considerat creatorul, conducatorul si în deosebi pazitorul lumii cosmice

Veda

Cea mai veche literatura sacra a hinduistilor. Termenul se poate referi în chip deosebit la una sau la toate cele patru colectii canonice de imne, rugaciuni si formule liturgice servind drept baza pentru întreaga literatura si religie vedica

Visnu

A doua zeitate (al doilea zeu) din trinitatea hinduista, numit si “Pastratorul”

Yogi(n)

Persoana care practica yoga, adica disciplina mentala a concentrarii propriei atentii, în întregime, asupra unui anumit obiect – abstract sau concret – în ideea de a realiza identificarea constiintei cu acel obiect

Descrierea cultului

…Într-o zi am vãzut un hindus stând pe malul Gangelui, în faþa unei statui a zeului Kriºna. Câtã vreme va fi stat, pânã atunci, privind þintã la aceastã închipuire de lemn, tãcutã? Ore, zile, sau poate sãptãmâni. Era într-o situație de cvasi transã. Trupul lui pãrea modelat din argilã, iar el însuºi se înfãþiºa ca un idol. Mi se pãru cã întreprindere-ºi oprise ºi respiraþia. M-a fulgerat gândul sã mã întorc spre însoþitorul meu hinduist, un tânãr bine îmbrãcat, educat, ºi sã-l întreb: “De ce face aºa? Cum explici o astfel de idolatrie?”.

Ca ºi îndată ce mi-ar fi citit gândurile, însoþitorul meu întreprindere-mi zise: “Cine poate ºti ce este în inima unui om, mãrginându-se la înfãþiºarea lui exterioarã?”.

N-am uitat niciodatã aceste cuvinte cât am cãlãtorit de-a lungul subcontinentului, în India. Mi le-am reamintit când i-am vãzut pe sãtenii sãraci cumpãrând o floare, ceva fructe sau pâine în afara zidurilor templului ºi depunând respectuos ofranda lor lângã o statuie sau înãuntrul vreunui sanctuar. Mi-am adus aminte de aceste cuvinte când cãlugãrii din ordinul Ramakriºna se îngrijeau de bolnavi ºi slujeau celor lipsiþi, când ucenicii din multe mãnãstiri (aºram) îºi intonau rugãciunile, când yoghinii îºi derulau exerciþiile lor spirituale fantastice, când închinãtorii la temple îºi rosteau prin cântec rugãciunile lor ºi când cel mai vestit filozof din India, Ramakriºna, Paramahansa, mi-a vorbit prin aforismele sale despre religia poporului sãu.

India – þara filosofilor

Pretutindeni, unde n-ai merge în India, poþi simþi pulsaþia rãscolitoare a unui popor. De la mãreþia ameþitoare a locaºului Taj Mahal ºi pânã la dezordonatul bordei al celui mai de jos cerºetor, religia face parte din viaþã. Incitã la vorbã un hinduist ºi vei afla un filozof în el. Ascultã-l ºi-l vei auzi vorbind despre cãile ºi lucrãrile minunate ale zeitãþilor. Ia seama ºi vei afla câte un sanctuar în fiecare casã. Aºa este hinduismul, religia a cca. 320.000.000 de oameni care cred nu numai cã vor trãi din nou dupã moarte, dar sunt convinºi cã au trãit deja alte vieþi.

Aceastã învãþãturã despre roata vieþii este una dintre principalele caracteristici distincte ale hinduismului. În timp ce creºtinii cred cã viaþa omului se consumã într-o piesã cu trei acte: naºterea, moartea ºi nemurirea, hinduiºtii o concep ca o dramã nesfârºitã: naºtere, moarte ºi renaºtere; moarte ºi renaºtere; moarte ºi renaºtere; moarte ºi renaºtere… Ei susþin cã sufletul a existat întotdeauna ºi va continua sã existe pânã se va uni cu Dumnezeu, Sufletul sufletelor.

Idei Fundamentale

Hinduistul crede cã totul poate fi redus la simplu, dacã se þine minte trei adevãruri fundamentale.

Primul adevãr este legea identitãþii, putând fi exprimatã prin vechea ºi adeseori repetata formă sanscritã: “Tat tvam asi” ceea ce ar însemna: “Aºa eºti Tu”, sau “Dumnezeu ºi cu mine una suntem”, sau “Cel ce este dincolo, dincolo de persoanã, acela sunt Eu”.

În hinduism, sufletul este veºnic într-un sens greu de sesizat de mintea creºtinã. Faptul cã el supravieþuieºte trupului nu este o tainã ºi nici minune, cãci el a existat deja mai înainte ca trupul sã fi luat fiinþã. “N-am lipsit de a fi nicicând” (Never have I not been), zice zeul Kriºna cãtre un ucenic.

“Niciodatã n-ai lipsit de a fi ºi nu va veni nicicând o vreme când nu vei fi”

Sufletul, potrivit hinduismului, este atman sau unicul adevãrat. Restul nu este decât iluzie sau maya. Doar sufletul este real. Un mistic creºtin apusean, Mister Eckhart, profund impresionat de hinduism, explica legea identitãþii, spunând cã ochiul cu care noi îl vedem pe Dumnezeu este acelaºi ochi cu care ne vede El pe noi.

Orice practicã religioasã a adevãratului hinduist se îndreaptã spre înþelegerea propriei unicitãþi cu Dumnezeu. A te cunoaºte pe tine însuþi înseamnã sã-L cunoºti pe Dumnezeu. A trãi ca ºi cum adevãratul “eu” este etern ºi indestructibil înseamnã sã trãieºti în Dumnezeu. A descoperi cã totul în afara acestei realitãþi este maya înseamnã sã-L descoperi pe Dumnezeu.

A surprinde sensul deplin al unicitãþii înseamnã a înþelege esenþa hinduismului.

Aceastã supoziþie a hinduistului trece dincolo de obiºnuita credinþã creºtinã cã vieþile noastre constituie o reflectare a vieþii lui Dumnezeu, sau cã noi suntem fiii ºi fiicele lui Dumnezeu ºi cã Dumnezeu trãieºte în noi.

Dupã hinduist, adevãratul sine din fiecare dintre noi este atman. El este Tat tvam asi; iar când hinduistul rosteºte aceste cuvinte în vidul veºnic, el pretinde cã primeºte un rãspuns care zice: “Acesta ºi numai acesta este adevãrul”.

Karma

Dar existã ºi un al doilea adevãr, numit karma. În Occident , karma, în mod liber, este tradus ca destin sau soartã. Spunem cã în karma avem de a face cu “frâne bune” sau “frâne rele”, ori cu lucruri care doar par cã se întâmplã. Dupã hinduist însã, karma este lege. Omul este ceea ce este, în ce priveºte norocul ºi locul sãu în viaþã, datoritã karmei sale.

Karma determinã consecinþele faptelor fiecãruia. Ea nu poate fi stãpânitã, schimbatã sau distrusã. Strict vorbind, karma nu este nici bunã nici rea. Ea existã; ºi atât. Hinduiºtii cred despre karma cã este miezul principiului din Biblia creºtinã, care zice: “Nu vã înºelaþi, Dumnezeu nu se lasã batjocorit, cãci absolut orice va semãna omul aceea va ºi culege” (Galateni 6:7). Cu cinci milenii înainte de a se scrie aceste cuvinte, scripturile sacre hinduiste deja spuseserã cã omul devine bun prin faptele lui bune ºi devine rãu prin faptele lui rele.

Un hinduist cãruia îi place credinþa creºtinã ºi care totdeauna încerca sã gãseascã paralelisme între religia lui ºi religia creºtinã, a spus precum cã {karma este un alt fel de a zice: “Cãutaþi mai întâi împãrãþia lui Dumnezeu ºi dreptatea Lui ºi toate celelalte vi se vor adãuga vouã”. Creºtinii cred implicit în aceste cuvinte. Karma þine de o lege spiritualã, indiferent ce nume îi dãm}.

M. Bach îºi aminteºte povestind: - odatã, când cãlãtoream într-un taxi împreunã cu un hinduist, am vãzut un om murind pe marginea ºoselei. Ne-am oprit sã vedem ce am putea face, dar omul era imposibil de a mai fi salvat. “Karma”, zise prietenul meu. ªi am gândit în sinea mea – aºa îºi explicã hinduiºtii totul în lume – suferinþa, binecuvântarea, necazul, bucuria, casta de jos, casta superioarã, sãracul ºi sacerdotul, lipsitul, bogatul. Karma acoperã totul în viaþã ºi asigurã insul cã ceea ce este el în orice moment nu-i altceva decât urmarea a ceea ce a fãcut în vreun clipă anterior. Este acþiunea legii cauzei ºi efectului. Faptul asigurã ºi combate omul cã nimic din ceea ce face el nu se pierde niciodatã, nimic nu rãmâne neluat în seamã, nimic nu se uitã, nu se înlãturã, nimic nu este lipsit de importanþã. Karma este o roatã în veºnicã miºcare ºi, asemenea morilor zeilor, macinã destinele oamenilor… ºi le macinã “mãrunt de tot”.

Reîncarnarea

Totuºi, dupã înþelesul hinduistului, karma nu se poate aplica exclusiv vieþii prezente ºi vieþii viitoare dupã cum ar crede creºtinii. Karma, în hinduism, are o încredere doctrinarã inseparabilã numitã reîncarnare.

Reîncarnarea este al treilea mare adevãr la hinduiºti. Înseamnã “repetare a vieþii”. Ea înseamnã cã sufletul omului - atman sau esenþa vieþii - se manifestã într-un cerc de veºnice naºteri ºi renaºteri. Dacã un om moare, va trãi el din nou? Hinduistul rãspunde: “Da, cu siguranþã! El va trãi din nou pe acest pãmânt, ca sã-ºi împlineascã destinul, scopul ºi sã culeagã rãsplata faptelor sale de mai înainte”.

Reîncarnarea dã rãspuns multor întrebãri ale hinduistului. Ea explicã diversitatea persoanelor pe care le aflãm în lume, prãpastia izbitoare dintre cei înþelepþi ºi cei neînþelepþi. Ea explicã toate aceste inegalitãþi aparente, oferã o soluþie pentru enigma inexplicabilã a faptului cã un om moare de tânãr, cã altul moare bãtrân. Ea explicã fenomenul geniului.

Ba ºi mai mult, doctrina despre reîncarnare pregãteºte hinduistul pentru o unire finalã cu Dumnezeu, într-o stare de fericire nepieritoare. Cãci aceastã unire este scopul ºi þinta vieþii, însã prin treceri succesive sufletul omului are ºansa, în cele din urmã, sã se uneascã cu sufletul lui Dumnezeu.

Credinþa în Dumnezeu

Ce crede hinduistul despre Dumnezeu ºi cum se comparã credinþa lui cu aceea mãrturisitã de creºtini?

Oricine cãlãtoreºte prin India va fi ºocat de multitudinea zeitãþilor hinduiste. Literalmente, sunt mii de zeitãþi. Existã zeitãþi ºi zeitãþi, familii de zeitãþi, ºi soþii, ºi copii de zei. Iatã-l pe Kriºna, întruparea sau încarnarea lui Viºnu. ªi iatã-l pe Indra, zeul tãriei cerului, pe Varuna, zeul atotvãzãtor, pe Agni – divinitatea focului, pe Soma, personificarea sucului plantei soma. Hinduismul îl cinsteºte pe Ganeºa, zeul elefant, ºi pe, Hanuman, zeul maimuþã. O iubeºte ºi o respectã pe Sarasvati- zeiþa învãþãturii ºi pe Lakºmi, zeiþa bogãþiei ºi pe Parvati, soþia zeului ªiva. Hinduismul are nenumãraþi zei ºi zeiþe.

Dar când privim hinduismul din punctul de vedere al hinduistului, toþi zeii sunt doar reprezentãri ale unicului Dumnezeu adevãrat. Hinduismul insistã cã Dumnezeu este unul; deºi în multitudine. El este unul în acelaºi mod în care umanitatea este una.

Cine este acest singur Dumnezeu? Hinduismul zice cã este Brahman. Iar dacã ceri unui hinduist sã-l descrie pe Brahman, þi se va spune: “Brahman este Sufletul lumii. El este Conºtiinþa cosmicã. El este Nemuritorul Atman, Suflarea de viaþã, Absolutul, Principiul Iubirii ºi al Legii”.

ªi nouã, creºtinilor, ne vine greu sã-L descriem pe Dumnezeu. De asemenea, noi îi atribuim multe nume ºi identitãþi, îl numim Yahve, Domnul, Tatãl atotþiitorul (atotºtiutorul), Dumnezeul Dumnezeilor, împãratul împãraþilor, etc.

Ce ai rãspunde dacã cineva þi-ar zice: “Descrie-mi-L pe Dumnezeu”?

Ai putea zice: “Dumnezeu este Isus Hristos”, sau “Isus Hristos este Dumnezeu”, sau “Dumnezeu este Duh”.

Poate zici: “Dumnezeu este iubire”; sau: “El este Pãrintele meu”; sau: “El este Dreptate, Milostivire, Putere, îndurare”.

Hinduismul þi-ar spune cã toate aceste semnale sunt doar puþine din multele atribute ale lui Dumnezeu.

Creºtinii protestanþi (autorul cãrþii este protestant, n.t.) nu cred în statui; dar dacã ar fi crezut, este de făcut cã ar personifica aceste semne ale Lui Dumnezeu ºi ar face – s-o spunem – un chip sau o statuie a Dragostei, alta a Dreptãþii, alta a Puterii. Aceea – pretind hinduiºtii – este ceea ce au fãcut ei. Ei au creat reprezentãri ale atributelor lui Brahman, le-au personificat ºi le-au dat nume. Dar Brahman rãmâne Supremul – esenþa universului, atemporalã ºi aspaþialã. Desigur, sunt numeroºi hinduiºti care cinstesc însuºirile moralitãþii, ale iubirii, înþelepciunii ºi ale putinþei de mai mult, decât pe Dumnezeu.

Hinduistul gãseºte propria reprezentare a lui Dumnezeu pe mãsura înþelegerii sale. Conceptul sãu de Dumnezeu sau zei este dictat de tăria lui de percepþie spiritualã. Religia întotdeauna este pentru el o experienþã de viaþã. Este ceva foarte practic, nu teoretic. E mai mult (ceva) subiectiv decât obiectiv.

Poþi crede într-un zeu sau în zece mii de zei ºi sã fii (rãmâi) hinduist. Poþi fi agnostic ºi sã fii hinduist; ºi, într-un cuvânt, poþi fi ateu ºi sã fii hinduist, pentru că hinduismul este tot atât de mult culturã ºi filosofie pe cât este religie. Dar nu poþi fi hinduist fãrã a reflecta continuu asupra veºnicelor întrebãri: Cine sunt eu? De ce sunt aici? Încotro mã îndrept? ªi nu poþi fi hinduist adevãrat fãrã sã-þi reaminteºti: “Tat tvam asi” – “Dincolo de persoanã, eu sunt El”.

Întreabã-l pe un hinduist unde ºi când a început religia lui, pe care el o numeºte dharma, ºi îþi va spune: “existã dintotdeauna”.

Scrierile sacre

Nu încape deloc îndoiala cã hinduismul este cea mai mare dintre vechile religii ale lumii, iar unitatea ei fundamentalã se aflã în cãrþile ei sacre. Cãrþile sale, mai degrabã decât orice fondatori omeneºti, reprezintă factorul inspirator pentru propria credinþã. Iar dacã-l întrebi pe un hinduist: “Cine a scris aceste cãrþi?” sau: “Cine au fost persoanele (mijlocitorii) care au înregistrat aceste adevãruri spirituale?” îþi va spune simplu: “Au fost scrise de riºi – de sfinþii desemnaþi de Unicul Dumnezeu multiplu”.

Într-o zi, în Bombay, un hinduist bãrbos, cu ochelari, a venit la mine la hotel. De sub ºalul sãu alb, pe care îl purta aruncat peste veºmântul sãu indian alb, scoase o carte mare, elegant legatã.

— Primiþi-o ca pe un dar – a zis el – ºi în amintirea vizitei dumneavoastrã în aceastã þarã. Ea va avea mare preþ pentru dumneavoastrã, deoarece este una dintre primele exemplare ilustrate ale scumpei noastre Bhagavad-Gita.

Omul era Parmanand Mehra, artist ºi tipograf. Doar publicase atunci aceastã importantã ediþie a acelei cãrþi sfinte pe care o îndrãgesc milioane de oameni.

Pentru hinduiºti ea este un fel de Biblie de familie, bogatã în alegorii, parabole ºi cugetare misticã. Ea este o parte din vestita Mahabharata – Marea Epopee – care, împreunã cu Ramayana, constituie epicul nemuritor al hinduismului.

Tema din Bhagavad-Gita este expusã chiar la început când Arjuna, ucenicul, cere zeului Kriºna sã-i spunã cum poate sã-l recunoascã el pe omul care ºtie adevãrul, adicã în ce fel poate identifica persoana iluminatã.

Kriºna rãspunde, într-adevãr: “Omul neafectat de succes sau de nereuºitã, gratuit de sentimente cum ar fi: frica (teama), mânia, mândria, vanitatea, gelozia, ura; omul care ºi-a disciplinat mintea – acesta este înþeleptul; el este iluminatul”. Nu este de mirare cã artistul Parmanand a zis cu emoþie: “Orientul ºi Occidentul se vor înþelege mai bine unul pe celãlalt prin paginile acestei cãrþi”.

Vedele

La Bhagavad-Gita trebuie adãugate sfintele Vede, cele mai vechi ºi mai sacre scrieri hinduiste. Existã patru colecþii canonice în acest domeniu: Rig-Veda – conþinând peste o mie de imne; Yajur-Veda – bogatã în imne ºi rugãciuni; Sama-Veda – o carte de revelaþie, cântãri ºi slujbe; Atharva-Veda – plinã de descântece (incantaþii).

“Veda” înseamnã înþelepciune spiritualã, iar Vedele sunt atât de bogate în cunoºtinþe ºi poveþe încât istoricii dau timpului când au fost compuse numele de “perioada Vedicã” – circa 1500 – 800 î.d.Hr. Frumuseþea lor ne aminteºte de gloria Vechiului Testament.

Rig-Veda este de cinci ori mai lungã decât cartea Psalmilor, iar unul dintre imne (cânturi) ne dezvãluie maiestatea ei:

El cunoaºte calea pãsãrilor ce zboarã în vãzduh,
ªi ca Stãpân al mãrii,
El ºtie corãbiile ce plutesc pe ea…
***

El cunoaºte calea vântului,
Vântul întins, înalt ºi puternic;
El ºtie zeii ce locuiesc înaltul.
***

Varuna, devotat legii sfinte,
ªade în mijlocul poporului Sãu;
El, înþeleptul, ºade acolo sã conducã toate.
***

De-acolo privind, El vede toate lucrurile minunate,
Atât cele ce au fost,
Cât ªi cele ce se vor face apoi.
***

Upaniºadele

“Noul Testament” al hinduismului îl constituie însã Upaniºadele. Aceste scrieri mistice constã din 108 poeme ce se ocupã cu cãutarea sensului vieþii ºi al universului. Ele sunt profund inspiratoare, filosofice, ºi, venind la sfârºitul Vedelor – cum se întâmplã – ele sunt amintite adeseori ca Vedanta sau sfârºitul înþelepciunii vedice.

Un exemplu despre mãreþia Upaniºadelor poate fi aflat în cuvintele:

Cine se vede pe sine în toate fiinþele,
ªi vede toate fiinþele în sine,
Acela intrã în Supremul Brahman;
Prin aceasta ºi nu prin altceva.

În Upaniºade se explicã filosofic tocmai principiul reîncarnãrii ºi doctrina despre karma. Aici se reaminteºte hinduistului cã adevãratul sine este atman iar Dumnezeu este Atman, cã sinele interior ºi Sinele Perfect sunt una. Natura ºi þinta Upaniºadelor o constituie unirea insului cu Brahman ºi unirea tuturor hinduiºtilor într-o singurã familie misticã de credincioºi.

Hinduismul exprimat în multe moduri

Hinduismul înseamnã multe. Influenþa regretatului Mohandas K. Gandhi – el a renunþat la lucrurile lumeºti ºi, proclamând cã poporul sãu nu va putea sluji lui Dumnezeu câtã vreme este robit din punct de vedere politic – a dus la apariþia unei miºcãri care, în cele din urmã, a adus Indiei libertatea. Hinduismul este, de asemenea, credinþa unui Vinoba Bhave, ucenicul lui Gandhi. Timp de mulþi ani acesta a cutreierat sat dupã sat, convingându-i pe latifundiarii bogaþi sã-ºi împartã fermele sãracilor. Bhave mi-a zis: “Lumea are disperatã necesitate de vieþi primenite, de vieþi care sã practice slujirea ºi sã-L cinsteascã pe Dumnezeu prin pãrtãºie”.

Hinduismul este rezultatul diverselor ordine monastice compuse din oameni care au iniþiat orfelinate ºi ºcoli, spitale ºi centre de reabilitare în toatã India ºi în numeroase pãrþi ale lumii. Aceºti oameni au primit inspiraþie de la Ramakriºna ºi Swami Vivekananda – sfinþi ai hinduiºtilor. Hinduism înseamnã eforturile pline de abnegaþie ale dr. M. Modi – vestitul specialist oculist al Indiei – care zicea cândva: “Poporul este Dumnezeul meu. Sala de operaþie îmi este templu, iar instrumentele chirurgicale rugãciunea mea (pujah)”.

Hinduism înseamnã învãþãtura ºi interpretarea datã de cel mai mare teolog hinduist, ªankaracarya, filosofia lui Sarvepalli Radhakriºnan, a lui Jawaharlal Nehru, poezia lui Rabindranath Tagore, mistica spiritualã a lui Swami ªiva-nanda, iubirea ºi nobleþea sfântului hinduist T.L.Vaswani.

Hinduism înseamnã practica yoghinilor ºi starea de cvasi transã a sfinþilor ce stau pe malurile sfinte ale Gangelui. El înseamnã munca învãþaþilor din multe universitãþi ale Indiei ºi credinþa milioanelor Indiei care strãbat strãzile oraºelor ºi uliþele satelor, ºi forfãie pe dealurile ºi prin pãdurile acestei þãri de basm. Hinduismul înseamnã toate acestea; ºi mai mult decât toate, el constituie speranþa celor care simt în inimile lor, ca mine ºi dumneata, chemarea lui Dumnezeu.

O boare de hinduism a venit în casa noastrã de curând, când un tânãr swami din Himalaya a petrecut douã sãptãmâni la noi. Era tipic hinduist: liniºtit, gânditor, molatec, pasiv. Nu consuma carne, ouã, peºte, usturoi sau ceapã. Ziua lui începea la 4 dimineaþa cu o orã de exerciþii yoga ºi de rugãciune. A venit în America pentru ca sã ne “domoleascã”. Eu cred cã noi l-am iuþit! Dar convingerea cã toatã viaþa noastrã este viaþa lui Dumnezeu ºi cã Dumnezeu este tot atât de adevãrat ca aerul pe care îl respirãm ºi ca pãmântul pe care-l cãlcãm, a avut un efect bun asupra tuturor celor care l-au întâlnit.

Când, la plecare, a apãrut în faþa noastrã în veºmântul sãu galben ca sã ne spunã “la revedere”, ºi-a lipit mâinile una de alta ºi s-a rugat aºa:

“Tu, Dumnezeule, eºti oaspetele drag în orice cãmin - pãrinte, frate, fiu, prieten, binefãcãtor, pãzitor, toate întruna. Libereazã, intense Doamne, pe închinãtorii tãi, curãþã-ne de întinarea pãcatului, iar când vom muri, primeºte-ne cu milostivire în acea zi din urmã!”

Aºa glãsuiesc Vedele. ªi aºa spune hinduistul când se roagã Dumnezeului în care crede ºi multor zei care ajutã la explicarea celui Unul.
_________________
nihil sine Deo!