Rose Garden

Rose · Trimis: 30/10/2006 10:28 Titlul subiectului: Scrisori

I
Am putut crede in vise atata timp cat ele nu erau noaptea...atatea vise
m-au abandonat, atatea credinte sau prabusit in fata privirilor mele
disperate, atatea idealuri sau dovedit a fi doar un univers din sticla
sortit unui tipat ucigator...totul m-a tradat intrun mod ce nici insasi
tradarea nu cred ca la știut vreodata. Am crezut in iubire insa
iubirea a sfarsit in genunchi implorandu-ma sai dau crezare, am crezut in
incredere dar despre ea am aflat ca nu poate fi acordata decat aceluia
care se dovedeste a fi tu insuti , am crezut in mine pana am ajuns ca in
lumina sa intrevad doar contrariul, am crezut in bine si in rau pana m-am
trezit. Am aflat ca totul tradeaza mai mult sau mai putin in felul sau
specific; soarele tradeaza stelele, florile isi tradeaza seva bruta, omul
isi tradeaza aproapele, gandul isi tradeaza ideea, esentele sunt tradate de
aparente. Am ajuns la concluzia ca nimic nu este mai curat ca lacrima si
ca nimic nu sufera mai mult decat lacrima. Daca este ceva de admirat aici
pe acest pamant printre crengi de copaci dezgoliti si muniti acoperiti de
zapada, ceva de admirat care sa-i apartina omului, care sa-si merite atentia si osteneala aceea este lacrima.
Ea nu tradeaza niciodata nimic.
Este tot ceea ce poate fi mai inocent si mai pur. O lacrima varsata pentru
adevar apropie cu un pas mai mult de adevarul suprem...Fiecare lacrima in
plus apropie de sublim si fiecare lacrima este un pas in sine
pentru acea puritate ce transcede omul si il ridica deasupra
mediocritatilor sale. Totul paleste si sufera de decadere, dar momentul
in care lacrima va inceta sa mai fie, atunci acela va fi inceputul
sfarsitului pentru noi toti...Caci intre vise, credinte si
sperante, lacrimile sunt cele care zboara libere cautand un ochi care sa le verse...
_________________
Intodeauna e prea devreme sa spui ca e prea tarziu...

www.rose.myforum.ro

Rose · Trimis: 24/11/2006 08:32 Titlul subiectului:

II

Clepsidra

Odata te-am visat privind fix clepsidra de pe raft asa cum privesti
pe cineva în tacere, într-un dialog al ochilor. Si cand ochii mei ti-au
întalnit privirea, am stiut ca vorbeai în gand cu Timpul, întrebandu-l
cine-l întemnitase acolo, înauntrul siluetei de sticla fragila. Il
întrebai de cand se zbate acolo, prizonier între grauntii de nisip,
condamnat doar sa vada prin sticla rece, orizonturi la care sa nu mai poata niciodata ajunge… Si îti imaginai ca poate teama oamenilor de batranete sau de moarte l-a închis acolo, ori poate dorintele lor de a îndrepta sau sterge greselile trecutulu. Iar Timpul tacea mereu, în marea lui tacere, ascuns undeva în nisipul adormit între peretii stravezii.

Poate ca nu te auzise, sau poate, privind spre tine cândva de a-ti
raspunde, a întalnit privirea rugatoare a ochilor mei implorandu-l sa
nu-ti spuna…
Sa nu-ti spuna ca eu fusesem aceea care l-a închis acolo, dar
nu din teama, regret sau remuscari zadarnice, ci fiindca nu voiam sa-l
las sa-mi ia nimic din toata bucutia traita si sa pastrez de-a
pururi, ascuns în lenea torida a nisipului cu mireasmă de mare, aurul scuturat
pe inimile noastre din lumina anilor cu nume de Iubire.
_________________
Intodeauna e prea devreme sa spui ca e prea tarziu...

www.rose.myforum.ro

liveasahb · Data inscrierii: 28/Dec/2006 Mesaje: 39

Ti-am scris o singura data si mi-am promis ca nu Iti voi mai scrie; dar iata-ma calcand promisiunea facuta mie.Cine sunt eu sa Iti scriu Tie Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Imi pare tare rau ca Te-am dezamagit; suntem atat de egoisti si mandri incat nu meritam sa ne numim copiii Tai. Ce se poate face pentru ca Omul sa inteleaga ca a pornit in sens opus aceluia in care Tu ai dorit sa porneasca. Ne-ai indemnat sa alegem "adevarul", noi am ales "minciuna"; ne-ai spus prin al Tau Cuvant ca vine domnul intunericului si ne-ai sfatuit sa alegem Lumina, ne-am cufundat in intuneric; ne-ai invatat sa fim cumpatati, suntem cei mai necumpatati oameni care au trait vreodata; ne-ai scris in Cartea Sfanta ca Dragostea rabda indelung, noi nu suntem in stare sa rabdam nici macar o borba mai nu stiu cum; ne-am indepartat atat de TINE! Iarta-ne si, Te rugam, gaseste o solutie ca sa ne putem intoarce la ceea ce inseamna ADEVARATA VIATA!
_________________
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Doina · Trimis: 18/01/2007 07:50 Titlul subiectului:

MIHAI EMINESCU catre VERONICA MICLEA
Constanta, 16 iunie 188[2]

Draga mea Veronica,
Iarta-ma ca nu ti-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scapat o data vaporul, care nu pleaca decât de trei ori pe saptamâna si am venit aci, unde posta nu pleaca în toate zilele.
Am venit ieri si am facut deja doua bai de mare, cari promit a-mi face mult bine, desi pe-aici e frig înca si apa marii nu e îndeajuns de calda pentru bai. De-aceea sunt unul din cei dentâi sositi aci pentru bai si nimeni nu se scalda înca afara de mine. N-o sa stau aci decât vro zece zile si apoi iar ma-ntorc la Bucuresti.

O sa ma-ntrebi ce rezultat mi-a facut marea, pe care-o vaz pentru-ntâia oara;? Efectul unei nemarginiri pururea miscate. Dar, abia de doua zile aici, n-am vazut-o în toate fetele ei, caci ea e schimbacioasa la coloare si în miscari, de unde unii autori o si compara cu femeia.

Costanta sau Chiustenge este un mic orasel, dar îndestul de frumos. Nu are a face deloc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganta în cladirea lor, caci piatra e ieftina aci si cladirile sunt din piatra patrata, iar primaria, de când stapânesc românii si exista un consiliu comunal, a facut foarte mult pentru orânduiala si înfrumusetarea orasului. O terasa pe tarmul înalt da o frumoasa priveliste pe toata întinderea marii si, îndată ce luna e deasupra apei, ea arunca un plin de lucire slaba, care pluteste pe-o parte a apei. Restul ramâne în întunerec, si noaptea marea îsi merita numele ei de neagra;.
Viata e cam scumpa aci, dar nu atât de exagerat de scumpa ca de exemplu mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri. La anul sa stii ca venim amândoi aci, caci baile de mare întaresc si grabesc bataile inimei. Cu toate ca omul pare a întineri de ele, privirea marii linisteste, mai ales sufletele furtunoase.

Sed într-o mansarda si privirea mi-e deschisa din doua parti asupra marii, pe care as vrea sa plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinta, te sarut cu dulce, draga mea Veronica, si ramân al tau Eminescu

al tau
Eminescu
Adresa mea: Chiustenge (Constanta) Hôtel d'Angleterre
_________________
Fericirea este singurul lucru pe care-l poti oferi fara sa-l ai!

Rose · Trimis: 20/04/2007 21:49 Titlul subiectului:

Frica

Ranjea! isi casca gura intunecata si ma chema: "vino...e atat de liniste aici!". Ma insela…isi intindea bratele moi si ma cuprindea: "vino e atat de cald aici!". Ma mintea, se uita la mine cu ochi goi si ma amagea.

Fugeam, cautam lumina si zgomot.

Urlam, imi alungam toate nalucirile si absentele, cuvintele si necuvintele.

Plangeam si ma aruncam in guri cascate si intunecate, in brate moi si in ochi goi.
Si abia atunci am inteles ce e frica: mai mult decat teama, mai mult decat amagire, mai mult decat intuneric, mai mult decat prostie.

Ma lovea ca un bici imens si ma lasa fara sange. Ma mangaia ca un aer cald si ma lasa fara lacrimi. Ma slutea ingrozitor si ma lasa fara simtire. Ma facea sa ma gandesc la Dumnezeu si ma lasa dracului. La dracu’!!! Si acuma mi-e frica. Si acuma e aici, langa mine, si rade...isi bate joc de slabiciunea mea...HA-HA-HA-HA...se distreaza pe seama mea.

A... dar nu e moartea - cum credeam - e viata care se razbuna pe mine. Atunci de ce mi-e frica de moarte?

Ma calca in picioare cum calci un chistoc de tigara aruncat asa... la naiba!!! Si-a lasat amprenta bocancilor pe fata mea!!! Cum o sa mai merg pe strada? Ce o sa spuna lumea? Unde mi-e masca? Stii... obisnuiam sa imi pun o masca cand ieseam din casa. Aveam si ochi si nas si gura, dar nu vorbeam, nici nu miroseam, de vazut nici atat..Ah...de-as gasi-o! Poate mai pot pacali pe cineva. Ce? Doar nu tre sa stie toata lumea de frica mea.

Parca m-ar fi injunghiat cineva...ma lipesc de pereti si incerc sa le simt racoarea...poate e doar un cosmar si o sa ma trezesc imediat cu masca lipita de fata. Nu o sa o mai scot ca nu am chef sa o mai pierd.

Ce prostie...si totusi nu dormeam...Mi-e frica!
_________________
Intodeauna e prea devreme sa spui ca e prea tarziu...

www.rose.myforum.ro

Rose · Trimis: 22/04/2007 18:20 Titlul subiectului:

Doar un vis

cu lacrimi in ochi incearca sa uite. dar cum? ceva frumos...ceva ce nu se poate sterge...

incearca...aluneca intr-un somn adanc si viseaza.ce? nu stie. afla tarziu...poate mult prea tarziu. ce? ca il iubeste. a venit. cu bratele, cu sarutari tandre si calde ii umple golul. ii vorbeste de iubire. a lui iubire. ii spune cum este sa zbori, sa plutesti in maretia regatului de cristal. la întâia atingere se poate sparge.e mult prea fragila iubirea. s-a rupt. si ce era intre ei. s-au iubit? poate...nu se stie. doar ea? sau poate ca doar el? oricum tot doare.incerca sa-i explice de are sufletul plin de tristete si inima inundata de lacrimi. nu poate; el o iubeste.o saruta si incearca sa-i stearga tristetea, ii soarbe o lacrima ce-i curge pe obraz...si iar ii spune ca o iubeste...si ii explica si de ce si nu mai poate rezista.

nici ea. isi ia adio in gand si-i spune: te-am iubit. si il saruta si incearca sa-si aduca aminte de ce nu a iubit-o. nu mai poate. sunt lacrimi...e dureresi foarte multa tristete!

un cantec se aude undeva, departe, din ce in ce mai aproape, un candec de dragoste. nu e nimic. nu mai el. s-a oprit. s-a trezit.

era un vis...

_________________
Intodeauna e prea devreme sa spui ca e prea tarziu...

www.rose.myforum.ro

Clarisa · Trimis: 26/04/2007 23:04 Titlul subiectului:

Ar necesită sa le publici.te-ai gandit? ;-)

_________________
Fac exact ce vreau!

Ramona · Trimis: 26/04/2007 23:54 Titlul subiectului:

Scrisoarae de ramas bun?
_________________
Un adevar spus la timp nu doare.