Rose Garden

Motzoc · Trimis: 28/02/2007 13:43 Titlul subiectului: Zbaterea numita viata

Introducere
Nu cu mult timp în urma, am citit titlul unui articol: "Viata - produs al întâmplarii?" întrebarea m-a socat si nu am mai putut scapa de ea. Cele mai diverse gânduri mi-au rascolit mintea si în spatele fiecaruia dintre aceste gânduri statea câte un mare si întunecos semn de întrebare: De fapt care este adevarul cu privire la aceasta zbatere numita viata? Oare zbaterea noastra, a oamenilor, este fara sens si fara tel? Ce este de fapt viata? Suntem oare pe pamânt doar pentru ca ne-au zamislit parintii? Sau doar pentru ca parintii nu au avut suficienta grija? Traim oare doar pentru a munci, a suferi, a duce lipsa? În ultima instanta, existam oare doar ca sa murim? Atunci îndată ce ani renuntat la libertate, la drepturi egale, la dragoste si la viata, traim noi oare cu adevarat sau vegetam doar? Pentru multi oameni, "viata" înseamna sa câstige cât mai multi bani, în momentul cel mai scurt si cu cât mai putina munca. Iar cine n-a reusit lucrul acesta, este solitar vinovat pentru ca si-a facut praf "cincizeci de ani de viata", însa cincizeci de ani trec repede, multi oameni neavând la dispozitie nici macar o jumatate de secol. Si atunci ce rost a avut viata? Foarte multi stau fara raspuns în fata unor întocmai întrebari sfredelitoare. Multi dintre acestia gasesc pâna la urma ca singura „solutie” sinuciderea. Statistica atesta ca începând din anul 1969 numarul sinuciderilor în rândul tinerilor între 15-25 ani a crescut cu 40%. Aceasta crestere alarmanta de sinucideri este însotita adesea de reprosul pe care tinerii îl adreseaza parintilor lor: "Nu v-am rugat sa ma aduceti pe lume". Unii dintre ei ar îndrazni sa mearga pâna acolo chiar, încât sa-si dea parintii în judecata pentru ca, aducându-i pe lume, i-au obligat sa traiasca pe acest pamânt stapânit de nedreptate. "Viata - conceput al întâmplarii?" Exista oare raspuns la aceasta întrebare? Voi putea afla vreodata cine anume sunt eu, de unde vin si încotro ma îndrept? Viata nu este un creat al întâmplarii, spune Biblia. Ba mai mult, ea sustine ca viata noastra a fost planuita, înainte ca lumea sa fi existat, noi apartineam marelui plan al lui Dumnezeu. Odinioara, Dumnezeu i-a spus profetului Ieremia: "Mai înainte ca sa te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunosteam, si mai înainte ca sa fi iesit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte..." (Ieremia 1:5, s.n.). Apoi, în Isaia citim: "...Domnul M-a chemat din sânul mamei si M-a numit de la iesirea din pântecele mamei" (Isaia 49:1, s.n.). Iar Pavel se exprima cândva asa: "Dar când Dumnezeu - care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, si m-a chemat prin harul Sau..." (Galateni 1:15, s.n.). Deja în Vechiul Testament, David a afirmat: "Tu mi-ai întocmit rarunchii, Tu m-ai tesut în pântecele mamei mele: Te laud ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrarile Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost facut într-un loc tainic, tesut în chip ciudat, ca în adâncimile pamântului. Când nu eram decât un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau; si în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepatrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, si cât de mare este numarul lor!" (Psalmul 139:13-17, s.n.). Dumnezeu însusi raspunde deci la multe din rascolitoarele întrebari ale omenirii. El ne spune de unde venim, pentru ce traim si încotro ne îndreptam.

Dupa:Martin Homann=Zbaterea numita viata
_________________
...daca voi nu ma vreti, eu va vreu...

Motzoc

1. Marele "De ce?" al omului
Medicul priveste corpul uman si este fascinat de acest complicat mecanism cu diversele lui functii. Psihologul încearca sa analizeze conduita si emotiile omului, pentru a patrunde, în felul acesta, cele mai adânci cute ale fiintei lui. Psalmistul se întreaba uimit, de ce anume îl preocupa pe nemarginitul Dumnezeu omul în marginirea sa? Raspunsul Bibliei este simplu: pentru ca omul este coroana creatiei divine. În Geneza 1:27 citim un fapt aproximativ incredibil: "Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu (s.n.)." Omul nu este un obiect al întâmplarii: el a fost creat de Dumnezeu dupa chipul Sau si pentru partasia cu El. Odata, într-o discutie cu saducheii, Isus a spus ca "...Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morti ci al celor vii" (Matei 22:32). Dumnezeu este viu. El nu este undeva foarte departe de noi, asa cum multi si-o imagineaza. Dumnezeu ne este foarte aproape. Psalmistul exprima aceasta în felul urmator: "Tu ma înconjori pe dinapoi si pe dinainte, si-Ti pui mâna peste mine" (Psalmul 139:5). Dumnezeu este deasupra noastra si sub noi, El este înaintea si înapoia noastra, !a dreapta si la stânga noastra si El locuieste în sufletul copiilor Lui. Vazutul si nevazutul sunt patrunse de Dumnezeu. De aceea, întrebarea îndată ce anume îl pot întâlni pe Dumnezeu în viata mea are un singur raspuns: chiar acum; în clipa aceasta este posibil sa intru în legatura cu Dumnezeu, prin Isus Cristos, în rugaciunile mele. Dumnezeu este un Dumnezeu viu, iar noi am fost creati dupa chipul Lui - destinati deci pentru viata. Isus însusi spune în Ioan 14:19: "...Eu traiesc, si voi veti trai." Dumnezeu a insuflat primului om suflarea Lui de viata. De aceea este omul un suflet viu. Biblia afirma ca acel prim om a trait în Paradis. Pe atunci, între Dumnezeu si om exista o relatie de prietenie, un raport de demnitate si de pace. Conform planului lui Dumnezeu, noi, oamenii, ar necesită sa traim în lumea aceasta împreuna cu El. Dumnezeu a spus omului: "Daca asculti de porunca Mea, vei trai. Daca însa nu asculti, vei muri." Dumnezeu a conceput deci omul, în primul rând, pentru a avea comuniune cu el. La început, într-adevar domnea o fericita armonie între Creator si creatura. Dumnezeu comunica cu omul. La fel, si omul comunica cu Dumnezeu. Omul trebuia sa-si împlineasca mandatul într-un mod creativ si inventiv. Dumnezeu îi poruncise: "Supuneti pamântul!" (vezi Geneza 1:28). Viitorul trebuia faurit împreuna cu Dumnezeu si în ascultare de El. Dumnezeu a realizat omul pentru libertate, întrucât El însusi este deschis si dispune de o vointa absolut libera. Biblia afirma în Psalmul 115:3: "Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea". Întrucât omul a fost facut sa fie o reflectare a Chipului lui Dumnezeu, el a fost înzestrat cu o vointa libera. Libertatea ascundea însa si anumite pericole. Omul detinând o vointa libera avea doua posibilitati: el putea sa asculte de Dumnezeu si sa traiasca în continuare în comuniune cu El, sau putea, în schimb, sa îi desconsidere porunca si sa-si urmeze propriile cai. Adam s-a hotarât pentru a doua varianta. El a încercat sa-si construiasca fara Dumnezeu o lume proprie. Astfel a pierit Paradisul, gradina Edenului si odata cu ea comuniunea cu Dumnezeu, începând cu acea revolta a lui Adam contra Creatorului sau, s-a construit o adânca ruptura între Dumnezeu si om.
_________________
...daca voi nu ma vreti, eu va vreu...

Motzoc

2. Marea decizie gresita a omului

Omul a nesocotit, pur si simplu, porunca lui Dumnezeu. El a vrut sa ajunga ca Dumnezeu; a vrut sa-si puna lui însusi coroana divinitatii pe cap. Înselat de Diavolul - "...Veti fi ca Dumnezeu..." (Geneza 3:5) -, omul a întins mâna ca sa stapâneasca de unul singur. Omul l-a crezut pe Satan si si-a luat viitorul în propriile mâini. Sa observam deci ce anume a facut omul cu viitorul lui. În fata "realizarilor" lui, omul din zilele noastre este mai mândru decât a fost vreodata. La auzirea conceptelor de „paradis” sau „gradina a Edenului”, omul luminat al secolului 20 nu face altceva decât sa zâmbeasca. Unde ramâne însa Dumnezeu? Dumnezeul multor oameni ai zilelor noastre este stiinta. Cândva, chiar un om de stiinta a exprimat aceasta în felul urmator: „În filozofia despre lume si viata a epocii nucleare nu mai încape Dumnezeu." Omul modern nu-l poate descoperi pe Dumnezeu nici prin microscop si nici prin telescop. La fel. nici calatoriile omului în spatiul cosmic nu L-au putut localiza pe Dumnezeu. Se trage deci fara ezitare concluzia: Dumnezeu nu exista. Dar ce câstig are omul din toate "realizarile" lui? Ce câstig i-au adus toate descoperirile de ordin stiintific? Cu siguranta, în zilele noastre exista, de pilda, progrese nemaipomenite în domeniul medicinii. În toate astea însa, omul se loveste în continuare de zidul limitarilor lui: el este condamnat la moarte, în pofida a tot ceea ce se cheama stiinta, neamul omenesc este dominat de moarte. Moarte nu înseamna rudimentar încetarea existentei omenesti.
Moarte înseamna despartire de Dumnezeu. Marea decizie gresita a omului - rebeliunea acestuia împotriva lui Dumnezeu - i-a pricinuit o tripla moarte: - moarte spirituala, - moarte fizica, - moarte eterna. Chiar daca Biblia afirma ca Dumnezeu este Cel care a izgonit pe om din gradina Edenului, într-un ogor blestemat (Geneza 3:23), nu Dumnezeu, ci omul este vinovat de izolarea lui. Înca înainte de izgonirea lui, paradiziaca armonie dintre Creator si creatura, cum ar fi si comuniunea dintre Dumnezeu si om fusesera distruse. Din pricina neascultarii lui, omul îsi pierduse convingerea în Dumnezeu si privea înainte spre an viitor întunecos si nesigur. Marea decizie gresita a primului Om da batai de cap chiar si omului zilelor noastre. Începând din acea zi, omul este stapânit de Cel Rau. Înainte de moartea sa, Dietrich Bonhoeffer se întreba: "A ajuns oare omenirea la majorat?” Ce sens mai are atunci razboiul? De ce îsi mai foloseste omul capacitatile tehnice într-un mod atât de schizoid - pe de p parte, pentru a vindeca pe cei raniti, pe de alta parte, pentru a distrage vieti? Câta violenta si câta nedreptate exista pe acest pamânt! Atunci îndată ce observam de câte e în dispoziție omul, ne vine greu sa acceptam ca ar fi ajuns la majorat. Iata câteva exemple: De ce exista în zilele noastre cercetatori care îsi dau toate silintele sa combata cancerul, în timp ce alti oameni de stiinta se zbat pentru dezvoltarea în continuare a armelor nucleare? De ce se produc în zilele noastre surplusuri de grâu sau de alte alimente, care vor fi apoi cufundate în mari sau aruncate la gunoi, cu toate ca se cunoaste faptul ca milioane de oameni sufera de foame. De ce ne straduim sa spargem zidul sonic, în timp ce zidurile dintre rasele umane sau cele dintre generatii ramân nesurpate? Am putea continua cu astfel de întrebari. Fiecare ar dovedi cât de paradoxal se comporta omul si cât de imatur este el. Omul secolului 20 este capabil sa patrunda spatiul cosmic, dar problemele propriului suflet nu si le poate rezolva. Cu toate ca omul se deplaseaza într-un tempo alert pe caile cunoasterii creatiei, creatura se îndeparteaza, de fapt, tot mai mult de Creatorul ei. Toata stradania noastra de a patrunde dincolo, în spatiile infinite ale universului, nu ne duce câtusi de putin mai aproximativ de Dumnezeu. Ceea ce omul întelege astazi prin progres înseamna de fapt o îndepartare pas cu pas de Dumnezeu. Si ceea ce este mai trist e faptul ca cei mai multi nici macar nu-si dau seama ca se afla într-un impas. Omul trece prin viata solitar si pierdut, fiind rob al marilor lui decizii gresite, strivit de consecintele devastatoare ale acestora
_________________
...daca voi nu ma vreti, eu va vreu...